Saturday , April 27 2024

Planul Comisiei Europene pentru salvarea UE

Președintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului European că statele membre trebuie să fie de acord cu un buget comun, o uniune bancară și, în cele din urmă, cu o uniune politică pentru a salva Uniunea.

”Comisia a susținut întotdeauna că o combinație de măsuri imediate și măsuri pe termen mediu și lung reprezintă o parte a soluței de care avem nevoie pentru a depăși această criză. Nu sunt convins că urgența (n.r. – uniunii) este înțeleasă pe deplin în toate capitalele”, a precizat Barroso.

Președintele Comisiei Europene a meționat că, printre măsurile pe termen mediu ce se impun, se numără implementarea  proiectelor aprobate pentru o guvernare ecomică europeană.

Dintre măsurile vizate pe termen lung Barroso a făcut referire la uniunea economică, monetară dar și bancară, iar, în ultimă instanță politică.

În contextul evenimentelor din ultima perioadă și dată fiind slaba absorbție a fondurilor structurale, președintele CE a declarat, miercuri, la Strasbourg că este necesar ca fiecare stat membru să se asigure de creșterea financiară și de suplimentarea locurilor de muncă.

”Există o singură Uniune. Există un singur Parlament. Există o singură Comisie Europeană. Și acesta pentru că fragmentarea nu este o opțiune. Stabilitatea financiară și prosperitatea economică prin uniunea economică și monetară, și, în cadrul acesteia, prin moneda unică europeană, sunt scopurile noastre. Atât pentru cei care sunt deja în zona euro, cât și pentru cei care se pregătesc să se alăture ei”, a adăugat Barroso.

Președintele CE a precizat că le va cere ”angajamente concrete” liderilor europeni, la Consiliul European din 28 și 29 iunie.

Jose Manuel Barroso, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, șeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, și liderul Eurogrup, Jean-Claude Juncker, vor prezenta o declarație comună privind modalitatea în care liderii europeni să pună capăt crizei. Textul va fi un manifest politic.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …