Piețele internaționale, în picaj după ce China și-a devalorizat moneda

6/08/19 ora:9:14am

SUA acuză în mod oficial China de manipulare valutară, pentru prima dată după mai multe decenii. Indicele Dow a înregistrat luni o scădere de 767 de puncte (2,9%), al șaselea cel mai puternic declin din istorie, după ce China și-a devalorizat moneda națională, yuan, în contextul escaladării disputelor comerciale cu SUA, relatează CNN.

Scăderi similare au fost înregistrate pe piețele bursiere din întreaga lume. În Europa, Indicele FTSE 100 de la Bursa din Londra s-a prăbușit cu 2,5% față de ziua precedentă de tranzacționare, iar indicii DAX de la Bursa din Frankfurt și Cac 40 de la Paris au scăzut cu 1,8%, respectiv 2,2%.

Guvernul de la Beijing a depreciat luni valoarea yuan-ului, care pentru prima dată în ultimii zece ani a scăzut sub pragul de 7 unități pentru un dolar, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chineze să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse de SUA, precizează Mediafax.

Mai mult, Beijingul a anunțat luni că firmele chineze au oprit achizițiile de produse agricole din SUA, decizie care a contribuit și mai mult la declinul bursei americane.

Indicele Dow Jones a scăzut luni, la un moment dat, şi cu 961 de puncte, însă până la finalul ședinței de tranzacționare a reuşit să mai recupereze din scădere.

Deprecierea yuan-ului a generat temeri privind un potențial război valutar între cele două țări, iar măsura Beijingului ar putea determina Statele Unite să impună taxe vamale și mai ridicate pentru produsele importate din China.

Investitorii sunt în mod special preocupați că Administrația Trump ar putea încerca să deprecieze dolarul, provocând astfel un război valutar care ar eroda puterea de cumpărare a americanilor.

Analiști de la firma de consultanță Capital Economics au afirmat că deprecierea yuan-ului arată că Beijingul aproape a renunțat la speranțele privind încheierea unui acord comercial cu Statele Unite.

Continuarea pe Digi 24