Friday , April 26 2024

Noi condiţii pentru ”Prima Casă”. Ce se va întâmpla din anul 2018

prima casa

Programul ”Prima Casă” vine cu schimbări începând cu anul viitor. Plafonul de finanţare va fi mai mic cu 20% faţă de anul acesta şi, la insistenţa Băncii Naţionale, statul se gândeşte să introducă şi praguri de venit sau vârstă pentru solicitanţi. Doar cei cu venituri mai mici vor putea obţine un astfel de credit. Şi băncile vor obţine mai greu fonduri pentru finanţare.

Cele două miliarde de lei alocate de către Fondul de Garantare pentru Prima Casă 2018 vor fi distribuite mai chibzuit. Asta pentru că, până acum, aproape toate creditele acordate de unele bănci s-au dat doar prin acest program. Iar românii care, deşi îşi permiteau un credit ipotecar, s-au lăsat tot în sprijinul statului. “Încercăm să descurajăm tendinţa băncilor de a se lăsa doar în nădejdea primei case în ceea ce priveşte politica comercială de creditare ipotecară.”

Cele mai căutate locuinţe sunt cele cu preţuri între 40 de mii şi 60 de mii de euro, informează observator.tv.

Peste 220 de mii de români şi-au împlinit anul acesta visul de a avea Prima Casă.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …