Friday , April 26 2024

Băsescu, întâlnire cu şeful CHEVRON, la Cotroceni

basescu.jpgh

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit joi, cu directorul general al Chevron.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, l-a primit joi, 13 martie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Derek Magness, director general al Chevron Europe Exploration and Production, se arată într-un comunicat de presă al Admnistrației Prezidențiale.

În cadrul întrevederii, domnul preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre importanţa transferului în România de experienţă dobândită de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite ale Americii, ca o contribuţie la dezvoltarea şi la asigurarea securităţii energetice a ţării noastre. Domnul preşedinte Traian Băsescu a invitat reprezentanţii companiei Chevron să analizeze oportunitatea ca un număr cât mai mare de tineri specialişti care au absolvit universităţile româneşti să poată fi angajaţi în activităţile pe care compania le desfăşoară în diferitele zone din ţară. Domnul Derek Magness a prezentat stadiul dezvoltării proiectului în România şi perspectivele pentru evaluarea cantităţilor de gaze de şist existente în ţara noastră. Discuţiile au făcut referire şi la însemnătatea implicării comunităţilor locale în desfăşurarea activităţilor companiei, se mai arată în document.

 

 

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …