Friday , April 26 2024

Opel, somată să renunţe la promovarea garanţiei pe viaţă a vehiculelor, considerată înşelătoare

.
Compania auto germană Opel a fost somată, marţi, de către o asociaţie profesională, să renunţe la promovarea garanţiei pe viaţă a vehiculelor produse, care depinde în realitate de respectarea mai multor condiţii, transmite AFP.
Asociaţia Wettbewerbszentrale a anunţat într-un comunicat că va depune o plângere în cazul în care Opel nu va modifica până joi campania de publicitate.
Wettbewerbszentrale reuneşte un număr mare de companii şi federaţii profesionale mari şi are rolul de supraveghere a campaniilor de promovare ale companiilor.
“Criticăm această publicitate înşelătoare întrucât, contrar a ceea ce afirmă, Opel nu oferă de fapt garanţie pe viaţă”, a explicat preşedintele asociaţiei, Reiner Munker.
Opel, divizia europeană a grupul american General Motors, vrea să îşi refacă imaginea după problemele legate de procesul de restructurare, precum şi cota de piaţă. Compania a anunţat la începutul lunii august că va acorda garanţie nelimitată în timp pentru noile vehicule produse.
Limitele acestei garanţii sunt precizate în oferte cu caractere mici.
Astfel, garanţia este valabilă în limita a 160.000 de kilometri parcurşi. În plus, numai primul proprietar poate beneficia de o astfel de garanţie, care este valabilă doar pentru anumite piese.
Un purtător de cuvânt al Opel a declarat că reprezentanţii companiei vor analiza reproşurile formulate.

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …