Friday , April 26 2024

Vincenzo Castellano: "Nu vreau sa-mi creasca fetita ciudatu' ala de Velea"

antonia-maya

Vincenzo şi Antonia au avut o relaţie mulţumitoare până la sfârşitul anului 2012, când pe fir a intrat Alex Velea, bărbatul din cauza căruia solista şi-a pierdut minţile într-atât de mult încât a decis să divorţeze după o căsnicie de doar doi ani.
Rănit în orgoliu, soţul ei italian face tot posibilul să se răzbune, căci a rămas cu buza umflată. Primul pas a şi fost făcut, în vara trecută, când acesta a reuşit să o mute pe Maya în Sicilia, la bunicii lui, care o tratează pe micuţă ca pe o prinţesă.
Ce-i drept, fetiţa are parte de un trai bun, merge la grădiniţă, ba chiar a participat la o prezentare de modă, în calitate de fotomodel, însă îi lipseşte prezenţa mamei şi adesea plânge de dorul ei. De cealaltă parte, Antonia şi-a dat seama că Vincenzo a cam păcălit-o în momentul în care a pus-o să semneze că este de acord ca Maya să treacă graniţa, căci acum n-o mai poate vedea decât în prezenţa rudelor soţului.
Artista e decisă să-şi ia fata înapoi, deşi e conştientă că procesul de custodie se anunţă lung şi anevoios, cu atât mai mult cu cât Vincenzo nici că vrea să audă ca fiica lui să aibă de-a face cu noul iubit al mamei sale: “Niciodată Maya nu va fi crescută de ciudatul ăla de Alex Velea”, este promisiunea pe care italianul şi-a făcut- o, de faţă cu prietenii săi, în momentul în care a aflat că soţia sa s-a îndrăgostit de artistul aflat acum pe val.
libertatea.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …