Tuesday , May 14 2024

VIDEO: Madonna a cantat "Gangnam Style" in duet cu Psy

Madonna, aflată în plin turneu mondial, este la curent cu noutăţile muzicale, astfel că l-a invitat, marţi, la unul dintre concertele sale, de la Madison Square Garden din New York, pe celebrul sud-coreean Psy, a cărui piesă “Gangnam Style” a câştigat premiul pentru cel mai bun videoclip la MTV EMA.
Fascinată de ritmurile piesei lui Psy, Madonna a interpretat la rândul ei celebrul “dans al calului”, copiat şi de alte vedete, precum Mel B şi Heidi Klum.
Colaborarea dintre Madonna şi Psy vine la numai o săptămână după ce nonconformistul artist în vârstă de 54 de ani a fost respins de Lady Gaga, căreia i s-a propus să îl aducă alături de ea pe scenă. “Ştiţi, am invitat-o să cânte alături de mine, dar m-a refuzat. Este OK. Am mai fost refuzat şi înainte. Este bine să construieşti astfel un personaj”, a spus Psy.
Madonna a criticat-o cu ceva timp înainte pe Lady Gaga, despre care a spus că, pentru piesa “Born This Way”, a copiat cântecul ei “Express Yourself”. “M-am gândit că, până la urmă, este un mod extraordinar de a-mi readuce piesa în prim-plan. Vreau să spun că am recunoscut toate inflexiunile. Am considerat că este… interesant”, a spus atunci Madonna.
Psy a fost unul dintre cei mai populari artişti prezenţi la cea de-a 19-a gală MTV Europe Music Awards (EMA), care a avut loc duminică seară, la sala Festhalle din Frankfurt, în Germania. Hitul sud-coreanului, “Gangnam Style”, a câştigat premiul pentru cel mai bun videoclip. Psy a devenit şi primul artist sud-coreean care a cântat la celebra gală. El le-a spus jurnaliştilor că următorul său album va avea mai multe piese în limba engleză.
“Gangnam Style” a fost vizionat de peste 670 de milioane de ori pe YouTube şi a primit un număr record de 4,9 milioane de “like-uri” pe Facebook, de când a fost lansat, în iulie.
Descrisă de numeroase ori drept “una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită şi “Queen of Pop (Regina Pop-ului)”, Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Madonna a concertat şi la Bucureşti, în 2009, spectacolul făcând parte din turneul “Sticky and Sweet”.

Vezi si

Florin Piersic a transmis primul mesaj, de pe patul de spital: „Țineți-mă aproape, pentru că mai am de spus multe povești minunatului meu public”

Florin Piersic a transmis, luni, un mesaj pentru fanii săi. „Țineți-mă aproape, pentru că mai …