Sunday , April 28 2024

Vandalism la Luvru: “Activişti ecologişti” au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul ”Mona Lisa”

Doi activişti ecologişti au stropit cu supă geamul blindat care protejează tabloul “Mona Lisa” de la Muzeul Luvru din Paris, duminică dimineaţă, justificându-şi acţiunea prin dorinţa lor de a promova în special “dreptul la o alimentaţie sigură şi durabilă”, potrivit unui jurnalist de la AFP, citat de Agerpres.

“Mona Lisa”, cea mai faimoasă pictură din lume, expusă în spatele unui geam blindat începând din anul 2005, a fost de mai multe ori victima unor acte de vandalism. În mai 2022, de exemplu, celebrul tablou a fost ţinta unei tarte cu cremă.

Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză: sala în care se află “Mona Lisa” a fost imediat evacuată şi este în curs de curăţare.

Acţiunea de duminică dimineaţă a fost revendicată printr-un comunicat de presă trimis către AFP de un colectiv denumit “Riposta alimentară”, care se prezintă ca “o campanie de rezistenţă civilă franceză ce urmăreşte să impulsioneze o schimbare radicală a societăţii pe plan climatic şi social”.

Stropirea cu supă a tabloului “Mona Lisa” a fost prezentată în acelaşi comunicat ca fiind “semnalul de start al unei campanii de rezistenţă civilă, care face o cerere clară şi profitabilă pentru noi toţi: securitatea socială a alimentaţiei durabile”.

De mai multe luni, o serie de acţiuni ale activiştilor pentru climă au vizat opere de artă expuse în diverse muzee din lumea întreagă.

În octombrie 2022, două tinere femei care purtau tricouri cu mesajul “Just Stop Oil” au stropit cu supă de roşii o capodoperă a pictorului Van Gogh din seria “Floarea soarelui”, expusă la National Gallery din Londra, înainte de a se lipi de perete cu ajutorul unei substanţe adezive şi de a striga: “Ce valorează mai mult, arta sau viaţa?”.

Acea pictură era, la rândul ei, protejată printr-un geam de sticlă. AGERPRES 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …