Thursday , May 16 2024

Treisprezece femei îl acuză pe Gerard Depardieu de violențe sexuale

Treisprezece femei îl acuză de violențe sexuale pe actorul francez Gerard Depardieu, deja inculpat pentru suspiciunea de viol și agresiuni sexuale asupra actriței Charlotte Arnould, potrivit unui articol publicat de site-ul de știri Mediapart.

Contactat de AFP, Parchetul din Paris a anunțat miercuri că “nu a primit, până în această zi, nicio plângere nouă” și a precizat că instrumentarea dosarului începută în iulie 2020, după plângerea depusă de Charlotte Arnould, continuă în această perioadă. Starul francez, în vârstă de 74 de ani, “neagă în mod oficial toate acuzațiile care ar putea intra sub incidența legii penale”, au declarat pentru Mediapart reprezentanții cabinetului de avocatură Temime, care îl apără în instanță pe Gerard Depardieu.

Contactați de AFP, reprezentanții acestui cabinet nu au dorit să facă alte declarații pe această temă. Într-un lung articol publicat marți, Mediapart, un site independent de investigații jurnalistice, a raportat mărturiile făcute de 13 femei, care afirmă că “au avut de suferit din cauza unor gesturi sau cuvinte sexuale nepotrivite din partea celebrului actor, de o gravitate diferită, în timpul filmărilor de la 11 lungmetraje sau seriale lansate între 2004 și 2022 sau în spații exterioare”, precum și relatările ale unor martori care au asistat la astfel de scene. emeile acuzatoare spun că au fost atinse într-o manieră nepotrivită, inclusiv în zone corporale intime, și că au primit propuneri sexuale obscene, însoțite uneori de gemete insistente, se afirmă în articolul publicat de Mediapart.

“Faptele erau urmate, adeseori, de râsete pe platoul de filmare. și de aceeași frază, atunci când unele dintre femei se plângeau: ‘Ei, haide, așa este Gerard!'”, conform aceluiași articol. Starul din “Cyrano de Bergerac” este inculpat pentru “violuri” și “agresiuni sexuale” din decembrie 2020 după acuzațiile formulate de actrița Charlotte Arnould, care afirmă că a fost violată în august 2018, de două ori, de actorul francez în locuința pariziană a acestuia, pe vremea când ea avea vârsta de 22 de ani. Niciuna dintre femeile citate de Mediapart nu a depus plângere în instanță, însă trei dintre ele și-au prezentat mărturiile în fața justiției, conform aceluiași site. Una dintre femei, care a făcut figurație în 2014 în filmul “Big House” (2015) regizat de Jean-Emmanuel Godart, și-a trimis mărturia în instanță în luna martie “pentru a o ajuta pe Charlotte Arnould”.  (Agerpres)

Vezi si

Meryl Streep, recompensată cu Palme d’Or onorific în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, …