Sunday , April 28 2024

Site-ul familiei regale britanice, atacat de hackeri

Site-ul oficial al familiei regale britanice, royal.uk, a fost dezactivat temporar în urma unui atac cibernetic comis duminică, potrivit unor surse de la Palatul Buckingham, citate de DPA.

Prezenţa pe internet a familiei regale a fost ţinta unui atac de tip “denial-of-service” (DoS – blocare a accesului), prin care solicitările expediate de un număr mare de computere au bombardat site-ul cu scopul de a-l copleşi.

Atacul cibernetic, care s-a produs în cursul dimineţii de duminică, a fost respins cu succes de experţii IT britanici, potrivit aceloraşi surse, iar până la începutul după-amiezii site-ul royal.uk a redevenit disponibil. În niciun moment site-ul şi conţinutul său nu s-au aflat sub controlul deplin al atacatorilor, au precizat sursele de la Palatul Buckingham. Deocamdată nu se ştie cine s-a aflat în spatele acestui atac cibernetic.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …