Monday , April 29 2024

Printul Paul mai are un frate. Iata cine este printul Alexandru

Foarte puţini români ştiu că Regele Carol al II-leamai are un nepot, care are dreptul să emită pretenţii la moştenirea Casei Regale. Prinţul Alexandru s-a născut în Anglia, dar locuieşte de mulţi ani în SUA, într-una dintre cele mai luxoase staţiuni montane al lumii, dezvaluie Libertatea. Nu, nu este proprietarul unui castel şi nici nu şi-a dorit vreodată să trăiască după rigorile stricte ale familiei regale. “Prinţul Alexandru a fost mereu pasionat de schi şi a făcut acest sport de perfomanţă. Acum s-a retras, dar este apreciat drept unul dintre cei mai buni instructori de schi din America. Lucrează mai ales cu copiii”, ne-a declarat o sursă din apropierea familiei regale.
Necăsătorit şi fără copii, fiul Prinţului Carol Mircea şi al celei de-a doua sa soţii, l-a împuternicit pe fratele său să îi reprezinte drepturile şi interesele în toate procesele din România. Astfel, în urma deciziei de marţi, şi el a fost recunoscut ca urmaş al lui Carol al II-lea şi a devenit membru al familiei regale a României, având dreptul să solicite parte din moştenirea ce-i revine.
În 2004, Prinţul Alexandru a devenit subiect de presă internaţională când, în timpul unui viscol, a fost accidentat de o maşină de teren în staţiunea Aspen, Colorado. Cu ambele picioare rupte şi cu fractură de bazin, fratele Prinţului Paul a fost transportat la spital cu elicopterul. Deşi a existat riscul de a rămâne paralizat pe viaţă, el le-a cerut medicilor să nu-i alarmeze familia, dorind să-l protejeze de un şoc pe tatăl său, Prinţul Carol Mircea. La acea vreme, primul fiu al Regelui Carol al II-lea suferea deja de cancerul nemilos care l-a şi răpus în 2006.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …