Saturday , April 27 2024

Premiile BAFTA. „The Power of the Dog” – cel mai bun film și cea mai bună regie

Pelicula „Dune”, recompensată cu cinci trofee în categoriile tehnice, a fost marele câştigător al premiilor BAFTA 2022, în timp ce „The Power of the Dog” a obţinut premiile importante – pentru regie şi pentru cel mai bun film, duminică seară la Londra, în cadrul celei de-a 75-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), a relatat Agerpres.

Înainte să anunţe trofeul pentru cel mai bun regizor, câştigat de Jane Campion, actorul Andy Serkis a făcut referire la lentoarea cu care ministrul de interne britanic Priti Patel primeşte refugiaţii ucraineni în Marea Britanie. Jane Campion nu a putut fi prezentă la ceremonie, iar Benedict Cumberbatch, interpretul personajului principal din „The Power of the Dog”, a primit premiul în numele cineastei.

O altă absenţă notabilă a serii a fost Will Smith, desemnat cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării din „King Richard”. Legendara cântăreaţă britanică Shirley Bassey a lansat festivităţile cu o interpretare emoţionantă a temei muzicale din „Diamonds Are Forever”, film din seria James Bond.

Actorul Simon Pegg, vedeta peliculei „Hot Fuzz” (2007), a prezentat primul premiu al serii, pentru efecte vizuale speciale, câştigat de „Dune”, peliculă care a primit cele mai multe nominalizări – 11- la ediţia din acest an a BAFTA. Regizat de cineastul canadian Denis Villeneuve, „Dune”, avându-i în rolurile principale pe tinerii actori Thimothee Chalamet şi Zendaya, a mai câştigat trofeele pentru cea mai bună coloană sonoră originală, semnată de compozitorul Hans Zimmer, cea mai bună imagine, cea mai bună scenografie şi cel mai bun sunet.

Printre vedetele care au prezentat premii s-au numărat RuPaul, Naomi Campbell, Lucy Boynton, Kenneth Branagh, Lady Gaga, Himesh Patel, Léa Seydoux, Millie Bobby Brown, Florence Pugh, Emma Watson, Sienna Miller, Sebastian Stan, Salma Hayek, Daniel Kaluuya.

La ceremonia desfăşurată la Royal Albert Hall din Londra, războiul din Ucraina a fost menţionat în cel puţin trei ocazii de-a lungul galei. Prezentând un moment muzical susţinut de Emilia Jones, care a interpretat piesa „Both Sides Now”, de Joni Mitchell, din coloana sonoră a peliculei „CODA”, Wilson a precizat că melodia este transpusă atât în limbajul ASL (American Sign Language), cât şi în cel BSL (British Sign Language). Rebel Wilson a adăugat însă și un gest, arătând degetul mijlociu pentru preşedintele Rusiei, țară care a invadat Ucraina. „Acesta este gestul pentru Putin”, a spus Wilson, după cum a relatat The Hollywood Reporter.

Lista câștigătorilor în cadrul galei BAFTA 2022:

Cel mai bun film: The Power of the Dog

Cel mai bun film britanic: Belfast

Cel mai bun regizor: Jane Campion (The Power of the Dog)

Cel mai bun actor în rol principal: Will Smith (King Richard)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Joanna Scanlan (After Love)

Cel mai bun actor în rol secundar: Troy Kotsur (Coda)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ariana DeBose (West Side Story)

Cel mai bun scenariu original: Paul Thomas Anderson (Licorice Pizza)

Cel mai bun scenariu adaptat: Sian Heder (Coda) Cel mai bun film străin: Drive My Car Cel mai bun documentar: Summer of Soul (or When the Revolution Could Not Be Televised)

Cel mai bun lungmetraj animat: Encanto

Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic: The Harder They Fall, regia şi scenariul Jeymes Samuel

Cea mai bună coloană sonoră: Dune, Hans Zimmer

Cea mai bună imagine: Dune

Cel mai bun montaj: No Time to Die

Cea mai bună scenografie: Dune

Cel mai bun design de costume: Cruella

Cel mai bun machiaj/cele mai bune coafuri: The Eyes of Tammy Faye

Cel mai bun sunet: Dune

Cele mai bune efecte vizuale: Dune

Cel mai bun scurtmetraj britanic de animaţie: Do Not Feed the Pigeons

Cel mai bun scurtmetraj britanic: The Black Cop – Cherish Oteka

Cea mai bună distribuţie: West Side Story.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …