Friday , April 26 2024

Mioara Roman: "Mama lui Dan Bittman ne aranja să facem chiuretaje"

mioara roman

La 24 de ani de la căderea comunismului, Mioara Roman a vorbit despre problemele cu care se confruntau femeile în acea perioadă.
Fosta soție a lui Petre Roman a dezvăluit cum mama lui Dan Bittman îi aranja să facă avorturi, într-o perioadă în care renunțarea la o sarcină nedorită era considerată un act de încălcare a legii.
“Nouă, la Radio, ne aranja să facem chiuretaje mama lui Dan Bittman, care era doctoriţă la Radiodifuziunea Română. Şi acolo ne aducea, o dată pe lună, un doctor ginecolog. A murit săraca, dar era o femeie foarte de treabă şi deşteaptă. Şi pentru prezervativ făceai puşcărie pe vremea lui Ceauşescu; dacă era găsit cineva că vinde prezervative, îl mânca puşcăria. Orice formă de anticoncepţionale era pedepsită prin lege”, a povestit Mioara Roman în Ziarul Ring.
Aceasta a continuat: “Eu aveam doi copii şi când am vrut să-l fac pe al treilea, era aproape 1980, şi am făcut socoteala cu Petre şi am ajuns la concluzia că nu avem cu ce să-l creştem. Petre a crescut într-o casă cu patru copii. În ‘70, n-am fi stat pe gânduri, dar în 1980 era deja greu de crescut trei copii la un anumit nivel. Nu numai că i-a părut rău lui Petre, dar a suferit îngrozitor. Categoric nu aveam cu ce să-l creştem pe al treilea, aveam şi mai multă gândire, pentru că la ce-i expuneai pe copiii ăia? Ce le ofereai? Am făcut cu Petre socoteala pe hârtie şi am spus: nu ne permitem. La 42 de ani am avut o extrauterină şi era să mor, că doctorul numai la asta nu s-a gândit, că nu prea ai la 42 de ani extrauterină”.
Mioara Roman a concluzionat: “Am făcut, în total, trei chiuretaje ilegale şi două avorturi spontane. La Catinca am stat în spital ca să pot să o ţin. Costa 1.500-2.000 de lei să faci un chiuretaj la doctor, erau bani mulţi pentru vremea aceea”.
În urmă cu 47 de ani, președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu, a cerut adoptarea decretului 770, care interzicea avortul, lege care a avut drept scop sporirea populației României și care a adus cu ea zeci de mii de drame, trăite de femeile care nu voiau să păstreze sarcinile.
libertatea.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …