Saturday , April 27 2024

Jamie Foxx, scuze după o postare antisemită. Jennifer Aniston, acuzată că a dat like

Actorul Jamie Foxx (55 de ani) a postat vineri un text controversat pe Instagram, unde are aproape 17 milioane de urmăritori. „Ei l-au ucis pe tipul acela, pe nume Isus… Ce crezi că îți vor face ție?!“, a scris starul, adăugând hashtag-urile #fakefriends #fakelove.

El a șters ulterior postarea, dar nu înainte de a fi acuzat de antisemitism pe rețelele sociale, relatează The Independent. Foxx a prezentat „cele mai sincere scuze“ pentru orice prejudiciu cauzat, explicând că postarea sa făcea referire la un „prieten fals“, care l-a trădat.

Potrivit BBC, unii utilizatori de pe rețelele sociale au spus că postarea lui Foxx reflecta o credință antisemită cum că poporul evreu ar fi fost responsabil colectiv pentru moartea lui Iisus Hristos. Biserica Catolică Romană a respins oficial această idee în 1965.

„Vreau să cer scuze comunității evreiești și tuturor celor care au fost jigniți de postarea mea. Știu că modul în care am folosit cuvintele a fost jignitor și îmi pare rău. Am doar dragoste în inima mea pentru toată lumea. Iubesc și susțin comunitatea evreiască“, a scris Foxx. “Ca să clarific, am fost trădat de un prieten fals și asta am vrut să spun cu ‘ei’, nu altceva”, a spus starul.

Una dintre aprecierile primei postări (înainte de a fi ștearsă) părea să vină de la actrița Jennifer Aniston, dar aceasta a negat într-un story pe Instagram: „Acest lucru îmi provoacă greață. Nu am dat «Like» nici din greșeală, nici intenționat. Vreau să fie clar pentru prietenii mei și pentru oricine s-a simțit lezat că nu tolerez nicio formă de antisemitism și de ură“.

 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …