Wednesday , May 1 2024

Guy Ritchie revine pe marile ecrane cu un film despre o operațiune din Al Doilea Război Mondial

Prin cel mai recent film al său, ”The Ministry of Ungentlemanly Warfare”, inspirat de o misiune reală din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regizorul britanic Guy Ritchie încearcă să lămurească un eveniment istoric semnificativ, dar și să-și distreze spectatorii, relatează Reuters.

Filmul este o repovestire ficționalizată a Operațiunii Postmaster, un raid desfășurat în 1941-1942 asupra vaselor germane și italiene din largul coastelor Africii de Vest, efectuat de o unitate de comando creată de prim-ministrul britanic Winston Churchill și Special Operations Executive, formată din oficiali militari printre care se număra și scriitorul Ian Fleming.

Inspirată dintr-un roman de Damien Lewis și din documente declasificate ale Ministerului de Război britanic, filmul spune povestea maiorului Gus March-Phillipps, interpretat de Henry Cavill, aflat în fruntea unei echipe însărcinate cu contracararea naziștilor prin tactici de război ”necavalerești”.
”În stilul tipic al lui Guy Ritchie, este o poveste ușor hiperbolizată”, a spus Cavill într-un interviu.
”Este versiunea amplificată, mai palpitantă a poveștii, însă prezintă în continuare acele personaje așa cum au fost, adică ale unor indivizi incredibil de curajoși și plini de eroism”, a spus actorul britanic în vârstă de 40 de ani.
”Ne-am dorit să ne distrăm”, a spus Ritchie. ”Filmele pe care le fac sunt atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Iar dacă pe mine nu mă distrează, bănuiesc că nu-i distrează nici pe alții. Așadar aceasta a fost principala mea misiune”.
Ritchie, care a colaborat la scrierea scenariului, a spus că această operațiune ”a schimbat modul în care s-au dus apoi bătăliile”.
”Motivul pentru care există Navy Seals și SAS și așa mai departe este că, de fapt, baza tuturor a fost această misiune. și în mare parte, presupun, aceasta este originea întregului principiu Bond”, a spus Ritchie.
”Ian Fleming îl presa mereu pe personajul interpretat de mine, Gubbins, să spună povestea. Dar din cauza Legii secretelor oficiale, Gubbins nu a putut să facă asta. Așa că Fleming a decis că va spune povestea prin intermediul lui James Bond. Luăm așadar parte la nașterea lui Bond prin această poveste”, a spus Cary Elwes, care interpretează personajul brigadierului Gubbins ”M”.
Speculațiile referitoare la actorul care îi va succeda lui Daniel Craig în rolul James Bond în franciza cinematografică omonimă s-au înmulțit recent. Cavill și Golding au apărut amândoi pe lista posibililor succesori.
”Orice s-ar întâmpla, aștept cu nerăbdare, ca fan al lui Bond și al întregii francize. Dacă avem parte de mai multe filme, este un câștig pentru toată lumea. Este tot ce ne dorim”, a spus Golding.
Filmul a fost realizat în Turcia, iar între filmări, Ritchie a organizat întâlniri și grătare pentru distribuție și echipă, a precizat producătorul filmului, Jerry Bruckheimer.
”E ca și cum ai merge într-o tabără atunci când lucrezi cu Guy”, a spus Bruckheimer, iar Elwes a punctat că Guy este un bucătar foarte bun.
”Îi place să strângă oamenii laolaltă”, a adăugat actrița Eiza Gonzalez, care o interpretează pe Marjorie Stewart, mulțumindu-i lui Ritchie că a lăsat-o să-și demonstreze talentul de cântăreață în film.
”The Ministry of Ungentlemanly Warfare” va fi proiectat în cinematografe la nivel global începând din 19 aprilie.  (Agerpres)

Vezi si

Jerry Seinfeld: Stânga radicală și prostiile Political Correctness aduc sfârșitul comediei

Jerry Seinfeld, actorul în vârstă de 70 de ani, a susținut, în cadrul unui interviu …