Tuesday , May 17 2022

Gala Grammy va avea loc pe 3 aprilie, în Las Vegas

Ceremonia de acordare a premiilor Grammy, echivalentele premiilor Oscar pentru industria muzicală americană, va avea loc pe 3 aprilie în Las Vegas, şi nu la Los Angeles unde a fost iniţial anunţată, au precizat marţi organizatorii.

Din cauza creşterii uriaşe a numărului de cazuri de infectări cu varianta Omicron a coronavirusului, Academia Grammy a anunţat la începutul lunii ianuarie că nu va putea menţine spectacolul prevăzut pentru 31 ianuarie la Los Angeles, considerând că era „prea riscant” în plan sanitar pentru sutele de artişti şi tehnicieni implicaţi.

Cea de-a 64-a ediţie va avea loc în Las Vegas pe 3 aprilie, în sala MGM Grand Garden Arena, au indicat organizatorii într-un comunicat, scrie AFP.

Omicron a devenit varianta Covid-19 ultra-majoritară în Statele Unite şi continuă să se răspândească în California unde mai mult de un milion de noi cazuri au fost semnalate într-o săptămână.

Muzicianul Jon Batiste, recompensat cu Oscar pentru muzica originală din filmul „Soul”, a primit cele mai multe nominalizări pentru gala de anul acesta a premiilor Grammy, fiind urmat de Justin Bieber, Doja Cat şi H.E.R.

Batiste, în prezent liderul trupei emisiunii „The Late Show With Stephen Colbert”, a primit 11 selecţii, în timp ce Justin Bieber, Doja Cat şi H.E.R., au primit câte opt, iar Billie Eilish şi Olivia Rodrigo, câte şapte.

Jay-Z a devenit cel mai nominalizat artist din istoria premiilor Grammy, odată cu trei primite pentru ediţia de anul viitor. El are în prezent 83 de selecţii. Anterior, se afla la egalitate cu producătorul şi compozitorul Quincy Jones.

 

Vezi si

VIDEO. Momentul în care prezentatoarea TVR se pregăteşte să anunţe votul juriului la Eurovision şi nu e lăsată să intre în direct

Eda Marcus, prezentatoare TVR, a publicat pe Instagram înregistrarea cu momentul “Bucharest is calling”, consternarea …