Thursday , May 16 2024

FOTO. Actrița laureată cu Oscar Hilary Swank a devenit mamă de gemeni la 48 de ani

Actrița Hilary Swank, în vârstă de 48 de ani, a anunțat că a născut gemeni, un băiat și o fată, și a publicat prima fotografie cu aceștia pe Instagram: „Postând din Raiul pur”, a scris ea.

Starul care are un Oscar pentru rolul din „Million Dollar Baby” a împărtășit vestea fericită în duminica Paștelui Catolic. În imaginea adorabilă, Hillary își ține nou-născuții în brațe în timp ce privește apusul de soare. „Nu a fost ușor. Dar a meritat. Paște fericit! Postând din Raiul pur”, a scris emoționantă proaspăta mămică.

Gemenii sunt primii copii ai vedetei din serialul „Alaska Daily” și ai celui de-al doilea ei soț, antreprenorul Philip Schneider, în vârstă de 45 de ani.

Swank a fost felicitată de fani, dar și de colegii de breaslă. Sharon Stone i-a transmis: „Dumnezeu să te binecuvânteze, draga mea, aceasta este cea mai frumoasă călătorie posibilă ❣️ Sunt atât de fericită pentru voi toți”.

Hilary a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în 2005, pentru interpretarea chelneriței devenite luptătoare, în drama de box „Million Dollar Baby” a lui Clint Eastwood, care a obținut 216,8 milioane de dolari la box office.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Hilary Swank (@hilaryswank)

Hilary și Philip Schneider s-au căsătorit în 2018, după ce s-au cunoscut la o întâlnire pe nevăzută în noiembrie 2016, la cinci luni după ce ea a încheiat logodna cu jucătorul de tenis Ruben Torres. În octombrie, vedeta a explicat pentru Extra de ce a așteptat atât de mult să aibă copii: „Aveam o carieră în față și nici nu mă aflam în relația potrivită până acum patru ani, trebuia ca totul să se lege”.

filmnow

Vezi si

Meryl Streep, recompensată cu Palme d’Or onorific în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, …