Monday , April 29 2024

Cum si-a pus Prigoana averea la adapost de Adriana

După ce va termina divorţul de Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu nu se va alege cu nimic de pe urma căsniciei. El a avut grijă să-şi treacă o parte din avere pe numele fiului său cel mare, Honorius (26 de ani), în timp ce casele şi alte bunuri fie le-a dobândit înainte de prima căsătorie cu ea, fie sunt cumpărate pe firme.
Toate fostele soţii de milionari au primit la divorţ averi impresionate. Nu va fi şi cazul Adrianei Bahmuţeanu (38 de ani). Chiar dacă soţul ei, Silviu Prigoană (49 de ani), este un om înstărit, acesta a avut grijă să-şi pună la adăpost bunurile.
Potrivit declaraţiei sale de avere, publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, afaceristul deţine pe numele lui două case, două apartamente şi o locuinţă în Voluntari, alte trei case şi un apartament în Gherla, oraşul lui natal, terenuri, maşini şi obiecte de colecţie de sute de mii €, respectiv o avere de aproximativ 100 milioane €. Soţia lui nu va primi, însă, la divorţ, nimic din toată această avere impresionantă.
„Ce bunuri comune? Acele clădiri şi locuinţe au fost luate înainte să fim împreună”, a declarat ieri Silviu Prigoană, pentru Click! Milionarul a găsit o strategie avantajoasă pentru el şi în ceea ce priveşte bunurile dobândite în perioada mariajului. Prigoană i-a cedat toate afacerile prospere fiului său cel mare, Honorius.
Este vorba, printre altele, despre societatea de salubrizare Rosal şi posturile Etno TV şi Taraf TV. Deşi unii au speculat că milionarul a luat această hotărâre înainte de a intra în politică, se pare că, în realitate, acesta a vrut să-şi pună la adăpost averea de propria soţie. Nici măcar vila din centrul Capitalei, în care familia Prigoană s-a mutat acum un an şi jumătate, nu îi aparţine acestuia. Somptuoasa clădire, care arată ca un palat în toată regula, este cumpărată prin credit la bancă, întocmit pe firmă.
Aceeaşi situaţie a avut-o şi vila din Pipera, unde cei doi au locuit timp de şase ani. Şi acea casă era achiziţionată tot pe firmă. Aşadar, după divorţ, vedeta de la Antena 2 se va alege doar cu pensia alimentară alocată celor doi copii, Eduard (2 ani) şi Maximus (5 ani), şi care va fi calculată din suma de 1.000 €, declarată oficial de Prigoană ca venit lunar.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …