Alte stiri
Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a fost pus sub urmărire penală în dosarul vaccinurilor
acum 1 hour
Starul de 48 de ani şi actriţa de 32 de ani au pus punct relaţiei lor, uluindu-şi fanii care îi considerau unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood.
Ana de Armas a şi apărut într-un clip de Youtube, afişând un nou look. Iar pe social media deja s-au înteţit comentariile că actriţa a simţit nevoia acestei schimbări după brutala despărţire de Ben. Zvonurile despre separarea lor au început să circule în această lună, pentru că Ana se află în Cuba natală, în vreme ce Ben Affleck este în Los Angeles. Aflaţi la distanţă, aşa au şi decis să pună punct relaţiei prin telefon. “Au discutat îndelung despre viitorul lor şi au hotărât să-şi urmeze fiecare drumul”, spune o sursă apropiată celor doi pentru revista People, citată de okmagazine.
“Relaţia lor era complicată: Ana nu vrea să locuiască în Los Angeles, în vreme ce Ben trebuie să fie acolo, pentru că acolo sunt copiii lui”, a continuat aceeaşi sursă, în vreme ce un alt prieten susţine că, în ciuda faptului că o despărţire prin telefon pare brutală, în realitate, s-a întâmplat cât se poate de civilizat. “Ana şi Ben se află în puncte diferite ale vieţii, dar sentimentele de dragoste şi respect îi leagă în continuare. Ea vrea să stea în Cuba, el are trei proiecte în L.A. şi îşi doreşte, în acelaşi timp, să fie un tată responsabil. Aşadar, merg în direcţii diferite şi nu au reuşit să găsească soluţii pentru ca relaţia lor să funcţioneze în continuare”.
Tags Ana de Armas Ben Affleck despartire Obiectiv de Suceava telefon
Actorul american Adam Driver abordează din nou accentul italian în pelicula biografică ”Ferrari”, în care …