Saturday , April 27 2024

Antonio Banderas va juca într-un thriller cu gangsteri filmat în orașul Salonic

Antonio Banderas va juca în thrillerul cu gangsteri “Barracuda”, care va fi filmat în orașul grecesc Salonic, unde va fi amenajat un decor care va reproduce atmosfera din Miami și statul american Florida, relatează luni EFE.


Producătorul filmului, Robert Van Norden, se află în prezent în acest oraș din nordul Greciei pentru a alege spațiile în care va fi filmat acest lungmetraj de acțiune, al cărui buget a fost estimat la aproximativ 20 de milioane de euro (24 de milioane de dolari).
Van Norden a dezvăluit pentru mass-media locale că filmările vor începe peste două săptămâni, iar membrii echipelor de producție vor locui în orașul Salonic timp de cinci săptămâni, perioadă în care sunt prevăzute 30 de zile de filmare.
Producătorul a dezvăluit că filmul îl prezintă pe un fost delincvent, interpretat de Antonio Banderas, care trebuie să înfrunte cunoștințe ale sale din cercurile mafiote pentru a salva viața unei fetițe.
Întrucât povestea se desfășoară în Florida, producătorii peliculei vor trebui să se asigure că “unele părți din oraș vor semăna cu ceea ce se află în alte zone”, a spus Robert Van Norden.
“Este munca noastră și suntem bucuroși să facem acest lucru în Salonic”, a explicat Van Norden.
“Va fi un film care nu va prezenta Salonicul sau Grecia, ci condițiile și infrastructura necesare pentru a se ‘transforma’ în Miami”, a subliniat la rândul lui directorul grec de producție, Dimitris Kampas.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …