Saturday , April 27 2024

Actorul Florin Zamfirescu, internat de urgenta cu probleme cardiace

Actorul Florin Zamfirescu, în vârstă de 63 de ani, a fost internat, joi, la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru probleme cardiace, starea lui fiind stabilă în prezent, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate artistului.
“Se află în spital de ieri (joi) la secţia de cardiologie”, au mai spus sursele citate.
Familia actorului a cerut spitalului discreţie privind diagnosticul lui Zamfirescu.
Spectacolul “Ultima femeie a senorului Juan”, programat pentru sâmbătă la Teatrul Odeon din Capitală, a fost amânat din cauza problemelor de sănătate ale lui Zamfirescu.
Actorul Mugur Arvunescu, coleg de distribuţie cu Zamfirescu în “Ultima femeie a senorului Juan”, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost anunţat joi la prânz în legătură cu amânarea reprezentanţiei.
Florin Zamfirescu, născut 12 aprilie 1949, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea, este actor de teatru film şi televiziune, regizor şi profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, unde a fost rector între 2000 şi 2008.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …