Friday , April 26 2024

Acasa la sotul si fiul Madalinei Manole

foto: Libertatea
Pentru prima oară de la tragica dispariţie a Mădălinei Manole, de la a cărei moarte se vor împlini, în 14 iulie, doi ani, Petru Mircea, fostul soţ al “Fetei cu părul de foc”, a acceptat să deschidă uşa locuinţei din Otopeni ziariştilor Libertăţii. Casă care a fost martora iubirii lor, dar şi a sinuciderii artistei, iar astăzi e “cuibul” în care creşte băieţelul celor doi, Petru junior, aproape ajuns la vârsta de 3 ani, pe care îi va împlini luna viitoare.
“N-am să permit ca ei să îi facă rău copilului meu, aşa cum au făcut cu mine”, spune Petru, care strânge între timp toate materialele, înregistrările audio-video sau declaraţiile pe care părinţii Mădălinei le- au făcut împotriva lui în aceşti aproape doi ani.
“Cândva, poate că voi spune tot adevărul despre ei, despre tot ce s-a întâmplat. Poate voi face un film documentar, poate voi scrie o carte”, adaugă el. “Eu nu ştiu cum a putut o judecătoare să mă priveze două zile pe lună de prezenţa fiului meu (n.r. – Judecătoria Buftea a acordat bunicilor din partea Mădălinei dreptul de a-l lua pe Petru jr două zile pe lună). Cine plăteşte, cine e responsabil dacă în perioada asta i se întâmplă ceva? Ei spun că nu respect decizia instanţei. Cum pot eu să-mi las copilul pe mâna unor oameni care de doi ani încoace doar mă ameninţă, mă înjură, mă denigrează şi mă blesteamă? Pe mine, tatăl nepotului lor. Ei singuri şi-au refuzat dreptul ăsta, purtându- se aşa, altfel ne-am fi putut înţelege omeneşte. Dar unor astfel de oameni eu nu le pot da copilul! Nici măcar două zile pe lună! Şi o să fac tot ce-mi stă în putinţă să-mi protejez fiul, ca să nu fie traumatizat!”, mai spune Petru.

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …