Saturday , April 27 2024

Tânără de 20 de ani înjunghiată în piept, salvată după o operație contracronometru la Spitalul Clinic Județean Suceava

Vineri, 26 ianuarie, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava a fost adusă cu o ambulanță o tânără de 20 de ani  cu o plagă înjunghiată autolitică la nivelul hemitoracelui drept.

Tânăra, deși conștientă, era instabilă hemodinamic, în șoc hemoragic.

În urmă investigațiilor efectuate în UPU, s-au constatat leziuni la nivelul plămânului și  pericardului, care au condus la hemopneumotorax și hemopneumopericard.

”După stabilizarea temporară începută de echipajul de pe ambulanță și continuată în UPU, pacienta a fost dusă direct în sala de operație de la Chirurgie, unde s-a reușit identificarea și oprirea rapidă a sursei sângerării (arteră toracică internă) și apoi rezolvarea celorlalte leziuni. Intervenția a durat aproximativ două ore. Evoluția pacientei este favorabilă”, a declarat dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Suceava.

Echipa operatorie a fost formată din medicii chirurgi dr. Daniel Gavril, dr. Bianca Voroniuc, medic ATI dr. Dănuț Barbunc, împreună cu asistentele de la blocul operator Mirela Andreica și Mihaela Sauciuc .

”Fiind o urgență chirugicală cu iminență de deces, pacienta a fost admisă direct în sala de operație, intervenindu-se prompt și identificându-se leziunile amenințătoare de viață. O întârziere a intervenției ar fi determinat decesul pacientei” , a declarat dr. Daniel Gavril.

Încă o dată, colaborarea exemplară între  medici de diverse specialități (radiolog, urgentist, chirurgi, anestezist ) a făcut posibilă salvarea unei vieți”, se arată într-un comunicat transmis de conducerea Spitalului Clinic Județean Suceava. (O.S.)

Vezi si

Conferința de închidere a unui Program  Operațional România – Ucraina derulat de Inspectoratul de Jandarmi Suceava

În data de 17 aprilie 2024, s-a desfășurat conferința finală a Programului Operațional România – …