Saturday , April 27 2024

Spitalul Județean a redeschis secția de Îngrijiri Paliative pentru pacienții non-Covid

Secția Medicală este zonă tampon. Majoritatea pacienților diagnosticați pozitiv cu Covid 19 sunt internați în pavilioanele Spitalului Vechi

După un an foarte greu la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, unde zeci de cadre medicale au fost contaminate cu SARS-CoV2 și zeci de pacienți și-au pierdut viața, cadrele medicale respiră în sfârșit ușurate deoarece activitatea revine încet la normal. După ce în urmă cu câteva luni au început să se opereze din nou urgențele chirurgicale, la pacienți non COVID, au început să se redeschidă și celelalte secții pentru pacienții non-covid. Unitățile spitalicești din județ nu mai făceau față solicitărilor, iar medicii suceveni au făcut tot posibilul pentru a găsi o soluție, deoarece fluxul de pacienți cu alte patologii decât cele Covid a cunoscut o creștere importantă.

În cursul zilei de miercuri, secția de Terapie Intensivă din clădirea nouă a Spitalului Județean avea doar pacienți diagnosticați pozitiv cu Covid 19. Secția Medicală este zonă tampon pentru pacienții care așteaptă rezultatele testelor, iar paturi pentru pacieți Covid mai sunt la secția de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie, restul secțiilor din spitalul nou reluându-și activitatea normală. Secția de Îngrijiri Paliative de la Spitalul Vechi a redevenit non-Covid. ”Suntem bucuroși de direcția în care ne îndreptăm, în toate secțiile Covid s-a micșorat numărul de paturi, numărul pacienților diagnosticați pozitiv cu Covid 19 fiind în scădere. Mai avem în spitalul nou chirurgie covid, obstetrică-ginecologie, neonatologie, pediatrie și chirurgie pediatrică și chirurgie și zonă tampon la secția Medicală. La toate s-a micșorat numărul de paturi. Este o zonă nouă de tampon și la secția de pneumologie, înainte fiind zonă covid”, a explicat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava.

Numărul insuficient de paturi din secția ATI destinată pacienților Covid continuă însă să le dea fiori medicilor suceveni, aceștia fiind nevoiți să țină pacienții în Unitatea de Primire Urgențe, până găsesc o soluție de transfer. Este aproape o săptămână de cînd secția de Terapie Intensivă Covid a spitalului sucevean nu are niciun pat liber. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Două persoane au murit după ce au intrat cu un motoscuter într-un podeț, la Dolhasca

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, pe raza satului Budeni – …