Sunday , September 25 2022

Vaicareala

C\inarea egoist\ este virulent\ [i intolerant\ cu pornirile altora. Nu exist\ decît un singur model legitim de v\ic\real\, cel al egoistului, restul e curat\ pref\c\torie.

Orice bun rom=n [tie s\ se v\ic\reasc\. Unii au devenit atît de pricepu]i în a se jelui încît doar simpla lor prezen]\ în lume inspir\ o nesfîr[it\ mil\. Al]ii, mai practici, au transformat v\it\tura în discurs autonom. Ie[i în lume, te întîlne[ti cu cineva. „Ce mai faci?”, îl întrebi pe X. „Nu prea bine”, ]i se r\spunde. Hopa, ai încurcat-o. „Nu prea bine” este un teribil declan[ator de vaiete.
Discursul de of, vai [i v\leu e laborios [i ritualizat. Nu te po]i v\ic\ri doar un pic. Cel care te ascult\ trebuie, o [tim prea bine, s\ capete anvergura întregului, iar temele de lamentare trebuie împletite cu me[te[ug retoricesc. „Nu prea bine” alunec\ cu elegan]\ de la individual la general: s\n\tatea e [ubred\, banii sînt pe sponci, c\ru]a familiei scîr]îie din toate osiile, necazurile pîndesc la tot pasul, lumea e rea, domnule, rea, iar tînguirea universului astup\ zilnic porii metafizici ai fiin]ei.
Între miriadele de v\ic\reli, fiecare cu notele ei inconfundabile, cîteva tipuri atrag în mod constant aten]ia, prin prolixitate, nerv [i spirit de sintez\.
Considerînd vaietul din punctul de vedere al priceperii de care d\ dovad\ actorul social, ne oprim întîi asupra deosebirilor între tînguirea naiv\ [i cea expert\.
V\ic\re]ul naiv practic\ o jeluire accidental\, accesorie. Ingenuitatea cu care d\ glas sfî[ierilor personale [i cosmice îl face simpatic. Tonul lament\rii e temperat de stînjeneal\ (omului îi este probabil ru[ine s\ se v\ic\reasc\), vorbele se situeaz\ în vecin\tatea sincerit\]ii, conversa]ia alunec\ repede spre zone mai sigure.
Expertul v\ic\relii se situeaz\ la antipod. Fertilitatea substratului tragic germineaz\ poetic în jelaniile unui astfel de artist emerit. „Bun\ ziua”, îl salu]i. „Of, ce-i bun într-o zi ca asta?”. „S-a întîmplat ceva?”, întrebi, cu suspiciune. „Ah, de unde s\ încep?”. Încerci s\ ba]i în retragere: „Hai, c\ mai vorbim noi”. Degeaba, profesionistul [tie c\ are de-a face cu un biet amator. Se aga]\ scai de fiin]a-]i [i î[i intr\ plenar în rol. Dou\, trei ceasuri mai tîrziu, tu e[ti pr\bu[it („vai de mine [i de mine!”), iar expertul, vioi, înc\rcat energetic, încrez\tor în propriile for]e, porne[te în c\utarea altui recipient preg\tit s\-i primeasc\ duiumul de jeluiri esen]iale.
În raport cu meandrele societ\]ii, v\ic\reala poate fi egoist\ sau empatic\. Egoistul se va lustrui pe sine cu mult spor. De fapt, sinele s\u este matricea în care a luat fiin]\ tînguiala. Nimic nu este mai important decît of-ul personal. Dac\ î]i trece prin cap s\ te v\ic\re[ti [i tu, tu, umil [i mut spectator al chinurilor emblematice prin care a trecut f\ptura v\ic\riciului egoist, asupra ta se vor dezl\n]ui focul [i para lamenta]iilor desprinse parc\ din Apocalips\. C\inarea egoist\ este virulent\ [i intolerant\ cu pornirile altora. Nu exist\ decît un singur model legitim de v\ic\real\, cel al egoistului, restul e curat\ pref\c\torie. Î]i vine chiar s\-i dai dreptate. Exist\ oare cineva care se poate v\ic\ri mai abitir?
V\ic\re]ul empatic este un c\l\u al sinelui. Nu jelaniile proprii formeaz\ substan]a discursului, ele sînt doar pretexte, mijloace de a introduce [i explora vaietele altora. „Sînt mîhnit, drag\”, ]i se întinde mreaja. „De ce?”, te bagi gre[it în vorb\. „Îl [tii pe X? S\racul, s\ vezi ce a p\]it!”. Ascul]i, blestemîndu-]i impruden]a, înflorirea nefericitelor p\]anii ale lui X. Povestea curge spornic, dar lovitura de maestru nu a fost dat\, înc\. „- {i [tii ceva?”. „- Ce?”. „- M\ bucur c\ nu sînt în pielea lui!”.
Un alt soi curios de me[te[ugar al ah-ului prelungit este empaticul-ecou. Dac\ te pune Necuratul s\ îi spui ceva despre tine, „ecoul” te love[te drept în moalele lament\rii. „Nu m\ simt bine”, îi m\rturise[ti. „Nici eu!”, î]i r\spunde. „O duc greu de tot cu banii”, îl încerci. „{i eu”, ]i-o întoarce. „Mi-a murit [oarecele pisicii!”, exagerezi. „Mie-mi spui?”, te las\ masc\ „oglinda”. „Sînt un mare idiot!”, murmuri înciudat. „Dar eu?”, te oglinde[te, interogativ retoric, „ecoul”.
Judecat\ din unghiul poten]ialului patogen, v\ic\reala poate fi benign\ sau malign\.
Jeluirile benigne trec aidoma tramvaiului prin sta]ie, sta]ia fiind tu. V\ic\riciul opre[te la punct fix, st\ o vreme pe capul t\u, apoi se duce mai departe, conform unui grafic de tînguire bine stabilit. Din cînd în cînd, te anun]\ c\ vine s\ stea „un pic” de vorb\ cu tine. De fapt, nu st\ de vorb\ cu tine, ci cu sine, tu e[ti doar turnesolul prin care artistul î[i verific\ poten]a reactiv\. Dac\ e[ti puternic, îl anun]i c\ „sta]ia” s-a desfiin]at, mai întîi temporar, mai apoi permanent. Dac\ accep]i starea de fapt, se poate ajunge la v\ic\real\ malign\.
Ai aflat c\ v\ic\re]ul este aidoma unui virus apt s\ contamineze tot? Dac\ r\spunzi afirmativ la întrebare, e deja prea tîrziu. Ca victim\ a epidemiei, nu î]i r\mîne decît speran]a incert\ a imuniz\rii pe cale natural\. Cui pe cui se scoate. Te întorci din lume, dup\ întîlnirea cu cineva. „Ei, cum a fost? Ce ai f\cut? Ce ai rezolvat?”, te asalteaz\ cu întreb\rile cei dragi. În fa]a unei asemenea prospe]imi inocente, te descol\ce[ti u[urel, te a[ezi lini[tit în pozi]ie de atac [i eliberezi controlat toxinele: „Of, dragii mei, s\ vede]i ce am p\]it!”

Ioan MILIC|

Vezi si

Muzeul Național al Bucovinei organizează în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal expoziția “Ion Mândrescu, Sculptură”

Muzeul Național al Bucovinei în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, organizează în perioada 23 septembrie …