Thursday , May 2 2024

Cursuri de pictură organizate de Muzeul Național al Bucovinei în cadrul “Atelierului de pictură icoană în manieră bizantină”

Muzeul Național al  Bucovinei revine în atenția publicului cu “Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți, care este organizat în perioada 8 – 19 august 2022, la Muzeul de Istorie.

Fiecare participant va picta o icoană “da capo al fine”, fiind îndrumat de către un lector de specialitate.

Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienței de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă, au transmis organizatorii.

Cursul este structurat în 10 ședințe cu durata de 3 ore, pentru două grupe de maxim 12 persoane, după următorul orar: 9:00 – 12:00 și 17:00 -20:00.

Toate materialele necesare acestui curs sunt asigurate de Muzeul Național al Bucovinei.

La sfârșitul atelierelor, lucrările realizate de către participanți vor fi reunite într-o expoziție pe simezele Muzeului de Istorie din Suceava.

Înscrierile se fac la Muzeul de Istorie, strada Ştefan cel Mare nr. 33, prin completarea Fișei de înscriere, pe care cei interesați o pot găsi la Biroul Artă.

Informații – la telefon 0230 216439, interior 133 sau pe mwww.muzeulbucovinei.ro/educație muzeala/adulti/.

Taxa de participare la curs: 90 lei./ Plata se poate face în numerar la casieria muzeului.

Pot participa adulți și tineri cu vârsta peste 18 ani.

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …