Sunday , April 28 2024

Tag Archives: romani

Cati romani merg la vot pe 25 mai

Campania pentru alegerile europarlamentare din 25 mai a intrat in a doua sa parte, iar mai putin de jumatate dintre romani ar merge la vot, potrivit unui sondaj online realizat de Ziare.com. Astfel, 49,79 la suta dintre cei care au raspuns sondajului Ziare.com au spus ca vor merge la votul …

Mai mult »

Cum au votat românii la finala Eurovision. Ungaria, favorita publicului

Juriul de experţi români de la Eurovision a preferat, global, ţara gazdă, Danemarca, în timp ce persoanele care şi-au exprimat susţinerea prin televot au optat pentru Ungaria. Voturile individuale ale juriilor şi cele ale telespectatorilor au fost făcute publice de către organizatorii Eurovision, duminică. Juriul de experţi români, care a …

Mai mult »

Trei romani morti in Italia in accident de masina

Trei persoane au murit, joi dimineaţă, după ce două vehicule în care se aflau în total zece români au intrat în coliziune pe o autostradă din nordul Italiei, în apropierea oraşului Padova, anunţă autorităţile italiene, citate de ziarul Corriere della Sera. Accidentul a avut loc joi dimineaţă în zona de …

Mai mult »

10.000 de euro pentru orice român care are un plan de afaceri

Programul prin care statul oferă până la 10.000 de euro şi facilităţi fiscale pentru tinerii care vor să îşi înfiinţeze o primă afacere va fi extins la nivelul întregii populaţii, întrucât limita de vârstă de maximum 35 de ani impusă aplicanţilor a fost eliminată miercuri prin ordonanţă de urgenţă. Astfel, …

Mai mult »

Romanii care se tratează medical în UE vor primi banii înapoi

Asiguratii care se deplaseaza intr-un stat membru al Uniunii Europene pentru a primi tratament medical pot beneficia, la cerere, de rambursarea contravalorii serviciilor medicale, dupa cum informeaza Ministerul Sanatatii intr-un document de presa publicat recent. Rambursarea se va realiza, insa, la nivelul tarifelor din Romania si nu va depasi contravaloarea …

Mai mult »

Un militar român a MURIT şi alţi cinci sunt RĂNIŢI, în Afganistan

Un militar român a murit şi alţi cinci au fost răniţi duminică dimineaţă, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională …

Mai mult »

Statistica ingrijoratoare. Un roman din zece sufera de o afectiune psihica

România ocupă locul trei din 23 de state europene prezente într-un top al persoanelor cu afecţiuni psihice. Cei mai mulţi dintre pacienţi suferă de depresie. Specialiştii atrag atenţia că în următorii şase ani depresia va fi principala problemă de sănătate la nivel global. Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un semnal …

Mai mult »

Accident cu un microbuz care transporta români, în Italia. O persoană a murit, alte două sunt rănite grav

O femeie de origine română a murit, iar alte două sunt în stare gravă după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac, în apropierea oraşului Ferrara, în nordul Italiei. Şapte muncitoare din România se aflau într-un microbuz care a ieşit de pe carosabil, din cauze deocamdată neidentificate, …

Mai mult »

Parlamentul ucrainean a abolit legea pentru limbile regionale. Decizia afectează și minoritatea română

Rada Supremă a Ucrainei a abolit, duminică, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităților, adoptată de parlament în iulie 2012. În virtutea acestei legi, româna avea statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau majoritari. Legea adoptată de Parlamentul de la Kiev permitea …

Mai mult »

Piperea: Peste 850.000 de persoane fizice sunt in stare de faliment personal

Peste 850.000 de persoane fizice sunt in situatia de faliment personal de peste patru ani, iar in cazul in care s-ar fi aplicat Legea falimentului personal, aceste persoane ar fi beneficiat de o descarcare de datorii in cazul unui faliment scuzabil, a declarat, joi, avocatul Gheorghe Piperea, prezent la o …

Mai mult »