Friday , April 26 2024

VIDEO. Arafat: Activitatea hub-ului umanitar de la Suceava a fost prelungită până în luna martie și poate fi prelungită oricât este nevoie

Ieri, la hub-ul umanitar din Suceava care funcționează în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE a avut loc predarea unor autospeciale de intervenție către pompierii din Ucraina. Acestea reprezintă o parte din ajutorul oferit de către Franța Ucrainei, ajutor umanitar de peste o mie de tone de bunuri, constând, printre altele, în vehicule de intervenție, medicamente și rații alimentare, care vor tranzita hub-ul de la Suceava. La ceremonia de ieri au participat ambasadorul Franței în România, Laurence Auer, ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, șeful DSU, Raed Arafat, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc.

Duminică, 9 octombrie, la hub-ul umanitar din Suceava care funcționează în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE a avut loc predarea autospecialelor de intervenție către pompierii din Ucraina, acestea reprezentând o parte din ajutorul oferit de către Franța omologilor lor ucraineni.

La ceremonia de predare a donațiilor către partea ucraineană au participat ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer,  ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, șeful DSU, Raed Arafat, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc.

În data 5 octombrie 2022, cel mai mare ajutor umanitar al Franței pentru Ucraina, de peste o mie de tone de bunuri, constând, printre altele, în vehicule de intervenţie, medicamente şi raţii alimentare a sosit printr-un transport maritim în România, în portul Agigea (Constanţa).

Duminică au fost predate 15 vehicule de pompieri şi salvare aduse de către circa 40 de militari ai securităţii civile franceze, iar alte materiale vor ajunge în zilele următoare la hub-ul european de la Suceava.

Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina, de peste o mie de tone de bunuri, constând, printre altele, în vehicule de intervenţie, medicamente şi raţii alimentare, a sosit printr-un transport maritim în portul Constanţa Sud-Agigea.

În cooperare cu Ambasadele Franţei din România şi din Ucraina, donaţiile sunt distribuite beneficiarilor ucraineni, printre care Serviciul ucrainean de Urgenţă, Ministerul ucrainean al Sănătăţii, precum şi oraşele Cernihiv şi Harkov, municipiile Odesa şi Stryi.

Până la momentul predării, pompierii francezi au realizat, la Suceava, o scurtă sesiune de instruire pentru colegii lor ucraineni, după care convoiul a plecat spre Ucraina, unde aceste autospeciale vor fi de mare folos.

Arafat: Nu există riscuri de securitate în hub-urile umanitare. Activitatea hub-ului de la Suceava a fost prelungită până în luna martie şi poate fi prelungită oricât este nevoie

România este mai bine pregătită pentru a primi refugiaţi din Ucraina, dar în prezent nu există semnale că s-ar înregistra o creştere a numărului acestora, a declarat, duminică, la Suceava, secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Conform Agerpres, el şi-a exprimat speranţa că situaţia din Ucraina, în contextul conflictului armat declanşat de Federaţia Rusă, se va îmbunătăţi, dar nu există certitudini în ceea ce priveşte evoluţia în următoarea perioadă.

‘N-am văzut semne care să arate o creştere neapărat, dar ce se întâmplă în Ucraina oricând poate să genereze astfel de valuri. Nimeni nu ştie care va fi evoluţia în următoarea perioadă. Noi sperăm să fie una favorabilă din punct de vedere al Ucrainei şi să vedem că situaţia în final se linişteşte şi nu se agravează. Noi avem obligaţia să ne pregătim mai departe (…). Dacă va creşte din nou numărul refugiaţilor, există toată pregătirea, cum a fost şi la început, se pot reactiva. Acum suntem şi mai bine pregătiţi, pentru că au fost aduse materiale suplimentare. Sunt în stocurile de la UNHCR, care au fost realizate la cererea noastră, materiale mai multe de cazare şi de cazare temporară, de centre de tranzit. Noi sperăm să nu se întâmple ce-am văzut la început, cu un număr foarte mare, dar, bineînţeles, nimeni nu ştie cum poate să evolueze situaţia acolo, aşa că de pregătit ne pregătim continuu şi, cum am zis, suntem mai bine pregătiţi decât am fost chiar la început. Şi la început reacţia a fost una bună, aşa că noi ne aşteptăm să putem să facem faţă şi pentru alte provocări, dacă apar”, a subliniat Arafat.

Pe de altă parte, el a spus că nu există riscuri de securitate în cazul hub-urilor europene pentru ajutoare umanitare destinate Ucrainei, deoarece este vorba despre materiale civile.

”Este un hub care funcţionează sub protecţia civilă europeană. Vom continua să-l operăm. Acum a fost prelungit până în luna martie şi poate fi prelungit oricât este nevoie (…). Pe la hub-ul din Suceava au trecut deja peste 240 de camioane. Au trecut mai multe ţări pe aici, Franţa este la a patra oară în care vine cu donaţii. Au mai fost Italia, Grecia, Austria”, a adăugat Arafat.

Ambasadorul Franţei: Ajutorul umanitar pentru Ucraina va contribui la relansarea economică a oraşelor distruse şi a zonelor sinistrate

Franţa este alături de poporul ucrainean, iar ajutorul umanitar ce va pleca din hub-ul european de la Suceava are scopul de a facilita relansarea economică a oraşelor distruse şi a zonelor sinistrate din Ucraina, a declarat, duminică, la Suceava, ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer, relatează Agerpres.

”Suntem alături de poporul ucrainean, care suferă încă din data de 23 februarie, când au fost declanşate ostilităţile. Este o acţiune care marchează solidaritatea noastră faţă de poporul ucrainean. Aceste materiale au ca scop relansarea activităţii economice în oraşe distruse şi în zonele sinistrate ale Ucrainei. Mulţumim autorităţilor locale şi hub-ului de la Suceava, care funcţionează cu atât de multă eficacitate. Mulţumim şi domnului ambasador al Ucrainei, care va facilita transportul acestui convoi către Ucraina (…) Este al patrulea convoi umanitar. Este vorba despre operaţiunea ‘o navă pentru Ucraina’, iniţiată de preşedintele Republicii Franceze, susţinută de 1.700 de colectivităţi şi în jur de 60 de întreprinderi care au participat la acţiune”, a spus ea.

 Prefectul Alexandru Moldovan:  Pompierii ucraineni care intervin în zonele distruse de armata rusă au primit un ajutor consistent

Prezent la manifestările de duminică de la hub-ul umanitar de lângă Aeroportul Salcea, Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava, l-a asigurat pe guvernatorul Regiunii Cernăuți de sprijinul și solidaritatea autorităților și cetățenilor județului Suceava.

”Împreună cu Irina Vasilciuc, administratorul public al județului, l-am asigurat încă o dată pe guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, de solidaritatea și sprijinul constante pe care autoritățile județului Suceava le vor oferi cetățenilor și autorităților ucrainene. Prin hub-ul umanitar de la Salcea au fost predate astăzi primele donații din cel mai mare ajutor umanitar oferit până acum Ucrainei de Republica Franceză. Lupta Ucrainei se desfășoară pe multiple planuri, iar pompierii, care intervin în zonele distruse de armata rusă, au primit un ajutor consistent, autospeciale, echipamente și materiale de intervenție”, a declarat prefectul Moldovan. (O.S.)

 

Vezi si

Ordin de protecție emis împotriva unei femei de 54 de ani care și-a lovit și amenințat mama de 81 de ani

Joi seara, la ora 20.00, polițiștii din Marginea au fost sesizați de către o femeie …