Tuesday , April 30 2024

Ultima săptămână de vacanță pentru elevi. IȘJ verifică unitățile de învățământ în vederea începerii noului an școlar

Vacanța de vară se apropie de sfârșit, aceasta fiind ultima săptămână în care elevii și preșcolarii au program de voie. Cadrele didactice și directorii școlari au revenit în unitățile de învățământ pe 1 septembrie, iar Inspectoratul Școlar Județean Suceava verifică în această perioadă condițiile în care va începe noul an școlar. Fiecare inspector zonal va verifica în unitățile școlare din subordine toate aspectele ce țin de desfășurarea activității didactice. Vor fi verificate stadiul realizării acțiunilor de igienizare, aprovizionarea cu combustibil, reparații, construcții, consolidări, extinderi și alte lucrări care au fost demarate pe perioada vacanței. De asemenea, în această săptămână se definitivează situația personalului didactic necesar pentru ocuparea posturilor vacante. În zilele de 31 august și 1 septembrie au avut loc ultimele ședințe de repartizare, organizate pentru suplinitorii care au promovat concursurile județene.

Calendarul anului școlar 2023-2024 prevede 5 module, despărțite de 5 vacanțe, iar prima zi de școală este 11 septembrie a.c. Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite și vor trebui comunicate de către școli părinților și elevilor până la 1 octombrie a.c. Modulul 1 se încheie pe 27 octombrie, fiind urmat de o săptămână de vacanță de toamnă. Modulul 2 se va încheia pe 22 decembrie, pentru vacanța de iarnă, care va avea loc în perioada 23 decembrie -7 ianuarie. Vacanța mobilă din lunile februarie-martie, care desparte modulul 3 al anului școlar de modulul cu numărul 4, a fost stabilită de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în săptămâna 26 februarie – 3 martie. Vacanță de primăvară este stabilită între 27 aprilie – 7 mai 2024, iar modulul 5 se va încheia de 21 iunie 2024. (O. N.)

 

Vezi si

Primarul Lungu: A fost semnat contractul pentru noua autobază destinată transportului metropolitan

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, marți dimineață, că a fost semnat contractul de …