Saturday , April 27 2024

Spitalul Județean Suceava, cea mai mare licitație făcută vreodată: 40 de milioane de euro pentru medicamente antineoplazice și imunoglobuline

Fondurile de care dispune Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” pentru medicamente sunt uriașe. Uneori, valoarea estimată la o singură licitație pentru medicamente este atât de mare, că o amărâtă de primărie de comună sau uneori chiar de oraș nici nu îndrăznește să viseze. Cu toate acestea, până nu demult nici Spitalul Județen nu avusese licitații care să depășească echivalentul în lei a 20 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, niciodată SJU Suceava nu organizase licitații care să aibă valori de circa 100 de milioane de lei. Nici pentru achiziție de medicamente, cum nici pentru echipamente sau, eventual, pentru alte lucrări de care, să fim cinstiți, SJU nu a dus lipsă de mai bine de zece ani.

Dar iată că recordul a fost bătut anul acesta. De la mare distanță. Nu este vorba de depășirea cu puțin a unui „prag psihologic”, în sensul că în sfârșit face și SJU o licitație de peste 100 de milioane de lei, ci aproape că se ajunge la dublul acestei sume. În mare parte, așa cum veți vedea în continuare, dacă veți parcurge acest articol, este vorba despre dotarea cu medicamente necesare afecțiunilor oncologice.

Luni, 6 martie, SJU Suceava a publicat pe SEAP cel mai mare anunț de licitație făcut vreodată: „Acord-cadru de achiziție publică de medicamente antineoplazice și imunoglobuline divizat pe 20 loturi, pentru 36 luni”. Valoarea totală estimată este între 185.067.941,76 și 190.208.717,92 lei fără TVA. Fiecărui lot îi corespunde un anumit medicament care este cerut într-o anumită cantitate, iar primele 15 loturi au drept cod CPV – 33652100-6 antineoplazice”. Alte patru loturi de medicamente sunt cu cod CPV – 33651520-9 „imunoglobuline”, iar ultimul lot este cu COD CPV: 33690000-3 – „Diverse medicamente”, însă aici este vorba doar despre un medicament foarte scump pentru tratarea unei afecțiuni numită Amiloidoza mediată de transtiretină – ereditară, dar pe cât de rară, pe atât de periculoasă, cu o evoluție fatală între 3 și 15 ani mai ales pentru pacienții care au o afectare cardiacă – și numele medicamentului utilizat frecvent este „PATISIRANUM”, iar SJU a estimat că are nevoie pe următoarele 36 de luni de o cantitate minimă de 1.800, respectiv un maxim de 1.850 de flacoane. Valoarea minimă, respectiv cea maximă estimată în acest acord-cadru, este între 63.348.534 și 65.108.215,5 lei fără TVA. Practic, valoarea estimată a acestui lot ar fi cam la o treime din valoarea totală a licitației.

Cu alte cuvinte, dacă SJU ar fi organizat în mod separat licitația pentru „PATISIRANUM”, aceasta ar fi fost tot între cele mai mari proceduri de achiziții din ultimii ani, în sensul că era cu o sumă de peste 50 de milioane de lei. Cu tot cu licitația aceasta pentru 20 de medicamente în valoare de aproape 40 de milioane de euro, SJU a organizat doar 11 licitații – pentru lucrări, dotări cu echipamente sau achiziții de medicamente – a căror valoare să treacă de 50 de milioane de lei, dar numai una dintre ele, adică aceasta pentru medicamentele antineoplazice și imunoglobuline, trece de o valoare de 100 de milioane de lei fără TVA.

Nu este exclus ca la licitația din 3 aprilie să fie formulate oferte cu prețuri mai mici, dar pe de altă parte istoricul procedurilor de achiziție arată că au fost și situații în care nu au fost depuse oferte de la bun început și licitația a trebuit să fie reluată (pe anumite loturi) sau când ofertele depuse nu au fost conforme, deznodământul fiind același. Ce va fi la această licitație record sub aspectul valorii estimate, rămâne de văzut. Deocamdată, SJU Suceava mai are în derulare două licitații pentru sume mai mari de 50 de milioane de lei fără TVA, tot pentru achiziția de medicamente, numai că într-un caz este vorba de 130 de loturi, valoarea estimată fiind de 51,5 milioane lei (termenul de depunere a ofertelor fiind pe data de 13 martie), iar alta în analiză pentru 127 de loturi și la care valoarea estimată a fost de aproape 89 de milioane de lei.

În general, licitațiile pentru medicamentele neoplazice sunt cu valorile cele mai ridicate. Spre exemplu, anul trecut, SJU a mai organizat o licitație cu o valoare de aproape 83 de milioane de lei având drept principal cod CPV – 33652100-6 antineoplazice”, dar era vorba de 107 de loturi. În 2021 au fost două licitații cu valori estimate de peste 90 de milioane de lei fără TVA – una la jumătatea anului, cealaltă cu anunțul de participare publicat pe SEAP în decembrie – și care aveau drept principal cod CPV – 33652100-6 antineoplazice”, una dintre ele fiind pentru 108 loturi, iar alta pe 12 loturi de medicamente, cu precizarea că în ambele cazuri foarte multe dintre codurile CPV aferente fiecărui lot în parte indicau, de fapt, „Diverse medicamente”, motivul pentru care s-a optat pentru codul principal antineoplazice” fiind legat de valoarea foarte ridicată a medicamentelor în comparație cu altele. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Două persoane au murit după ce au intrat cu un motoscuter într-un podeț, la Dolhasca

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, pe raza satului Budeni – …