Thursday , May 16 2024

Primul autobuz electric produs în Polonia a sosit la Suceava. Celelalte 14 vor fi livrate până la finalul anului

Miercuri seara a ajuns la Suceava primul autobuz electric produs în Polonia, din cele 15 care trebuie să fie furnizate de compania Solaris.

Un anunț a fost făcut în acest sens de primarul Sucevei, Ion Lungu. Autobuzul este de culoare verde, similar cu cele 25 din China produse de concernul ZTE și care sunt de circa doi ani pe străzile Sucevei.

Una din diferențele pe care le are acest autobuz din Polonia este modul de încărcare, cu un sistem care aduce întrucâtva cu acele pantografe de odinioară, doar că aliniat la niște standarde de imagine sau aspect ce țin cont de vremurile actuale. Autobuzul a fost adus pe o platformă specială până la autobaza TPL din Burdujeni-sat.

Deocamdată, întrucât nu sunt realizate stațiile de încărcare speciale pentru acest tip de autobuze electrice, autobuzul nu va fi scos în trafic.

Primarul Ion Lungu ne-a declarat că licitația pentru montare este în curs și că în două săptămâni – estimarea îi aparține edilului – ar putea fi stații de încărcare puse din cele adaptate pentru acest gen de autobuze.

De altfel, celelalte 14 autobuze electrice produse de firma Solaris vor ajunge la Suceava până la finele anului, susține Ion Lungu. Timp suficient cât să fie montate toate stațiile de încărcare considerate a fi necesare la acest gen de autobuze.

Facem precizarea că licitația nu a fost organizată de Primărie – cum a fost în cazul celeilalte proceduri de achiziție în urma căreia au fost furnizate 25 de autobuze electrice produse în China – ci a fost organizată de Ministerul dezvoltării. Analiza la nivel central a fost mult mai îndelungată. Între timp, ci de la Solaris au cerut și o actualizare a prețului. Ministerul Dezvoltării le-a cerut o fundamentare a tarifului. Primarul Ion Lungu a spus că, din informațiile pe care le are, aceasta se află în analiză la nivel de minister și a spus, de asemenea, că nu va afecta furnizarea celorlalte 14 autobuze la Suceava. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …