Monday , December 5 2022

UPDATE: Pregătiri pentru ca Spitalul Județean să poată deveni, la nevoie, „spital suport” pentru răniți și refugiați din Ucraina. Conducerea SJU infirmă acest scenariu

UPDATE: Spitalul Judetean Suceava a comunicat, marți dimineață, că nu a fost primită nicio hârtie oficială din partea structurilor statului și nu a fost organizată nicio întâlnire între reprezentanți ai Ministerului de Interne sau Ministerului Apărării cu conducerea spitalului sau cu cadre medicale, pentru a se discuta pregătirea SJU pentru a deveni spital suport pentru răniți sau refugiați din Ucraina. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, dr. Dan Teodorovici, a declarat că,  dacă se va pune în discuție un astfel de scenariu sau va fi primită o hotărâre oficială în acest sens,  acest lucru va fi comunicat public de către SJU.

Știrea inițială:

Riscul care pare tot mai serios ca în Ucraina vecină să se declanșeze un conflict militar obligă oficialitățile din România să ia măsuri pentru a pregăti populația și infrastructura esențială pentru o asemenea eventualitate.

Obiectiv de Suceava” a anunțat ieri faptul că, la nivelul Ministerului de Interne, a fost finalizat planul de acțiune privind managementul unui flux masiv de refugiați pe teritoriul României pentru eventualitatea în care Federația Rusă va invada în Ucraina. „Am analizat în etape cum intervenim, în primul rând, în județele din nord, respectiv din est, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Tulcea. Suntem în acest moment în analiză să vedem câte tabere pentru refugiați putem să montăm într-un timp relativ scurt, vorbesc de ore, maxim 10, 12, 24 de ore. Analizăm toate capacitățile de cazare existente pe județele de graniță”, a spus ministrul Lucian Bode.

La nivelul județului Suceava, posibilă poartă de intrare a unui flux masiv de migranți în România în caz de conflict în Ucraina, unul dintre scenarii ar prevede transformarea Spitalului Județean de Urgență în ”spital suport” pentru tratarea răniților și asigurarea urgențelor medicale care pot apărea în rândul refugiaților din statul vecin.

În ultimele zile, conform mai multor surse din spital, medici și șefi de secții de la Spitalul Județean Suceava au fost convocați la mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Armatei, fiind discutate principalele măsuri care trebuie luate pentru a pregăti SJU și personalul medical în caz de declanșare a conflictului armat în Ucraina.

De asemenea, în județele aflate în apropierea graniței cu Ucraina (Suceava, Maramureș, Botoșani, Iași, Tulcea), la solicitarea Ministerului de Interne au fost efectuate în ultimele zile, împreună cu angajați ai IGSU, reverificări la toate locațiile din planul de evacuare pentru situații de urgență, fiind verificate și facilitățile care pot fi puse la nevoie la dispoziția refugiaților, la locațiile care ar putea fi transformate în spații de cazare pentru aceștia. Deocamdată, nu au fost anunțate aceste locații, dar oficialii de la București dau asigurări că numărul spațiilor care ar putea găzdui cetățenii ucraineni care ar fugi din calea războiului este mare. (O.S.) 

Vezi si

Tânăr de 20 de ani, prins drogat la volan în Rădăuți

În perioada 30 noiembrie – 04 decembrie 2022, polițiștii suceveni au acționat zilnic pe drumurile …