Friday , April 26 2024

Peste 3.000 de cazuri active de COVID în județul Suceava, 572 de bolnavi internați, 22 la ATI. Niciun pat liber la Terapie Intensivă COVID

Duminică, 3 octombrie, în județul Suceava sunt 3010 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, conform datelor din ultimele 24 de ore centralizate de DSP. 572 de bolnavi diagnosticați cu COVID sunt internați în spitalele din județ, 22 dintre ei la ATI (3 bolnavi fiind intubați). Alți 112 pacienți au forme grave de boală. Nu mai este niciun pat liber de Terapie Intensivă pentru pacienții COVID nici la Suceava, nici la Rădăuți și nici la Fălticeni, iar la Spitalul Județean nu mai erau duminică dimineață nici ventilatoare disponibile la ATI pentru bolnavii de COVID. Spitalele din Gura Humorului și Vatra Dornei nu mai au locuri în sectoarele COVID, în tot județul fiind disponibile 128 de paturi pentru bolnavii infectați. Din 1.365 de persoane testate în județ în ultimele 24 de ore, 218 au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus.

Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrau duminică 25477 de persoane declarate vindecate.

Total persoane vaccinate la nivelul județului Suceava: 108.770 din care 85.762 persoane cu rapel.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 56 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 21 persoane.

Din totalul celor 563 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 231 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 15 pacienți sunt în zona tampon și 317 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 231 pacienți diagnosticați Covid-19:

123 prezintă forme medii ale bolii;

90 prezintă forme grave;

18 prezintă forme critice și sunt internați în secția ATI (15 pacienți ventilați non – invaziv și 3 pacienți intubați, ventilați invaziv)

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 395 paturi libere, din care 78 pentru pacienți Covid-19, 295 în sectorul non-Covid și 22 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 0 paturi pentru pacienți Covid, sunt 16 ventilatoare libere, din care 0 pentru pacienții Covid-19, și 16 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 93 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (18 persoane cu forme ușoare, 73 persoane cu forme medii și 2 cu forme critice), 5 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 19 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, 0 locuri fiind disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 54 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (5 pacienți cu forme ușoare, 38 pacienți cu forme medii și 11 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 55 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (19 pacienți cu forme ușoare și 36 pacienți cu forme medii) și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (11 cu forme ușoare și 15 cu forme medii) și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 56 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (48 cu forme medii și 8 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2,  fiind libere 0 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 57 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 cu forme ușoare, 50 cu forme medii, 3 cu forme grave și 2 cu forme critice), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 3,  fiind libere 23 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, 0 locuri fiind disponibile.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 572 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 28.

La nivelul județului sunt disponibile 128 locuri libere Covid și 41 locuri pentru zona tampon.

  Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 357308,în ultimele 24 de ore fiind testate 1365 persoane.

În carantină erau duminică dimineață 3766 persoane, 225 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 2867 persoane, din care 242 intrate în ultimele 24 de ore.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 2 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 3 au câte un caz în evoluție, 17 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție iar 65 au peste zece cazuri în evoluție.

 

 

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …