Monday , April 29 2024

Percheziții DNA în județele Suceava, Botoșani și Iași la firme, instituții de mediu și primării

Procurorii din DNA de la Serviciul Teritorial Suceava au desfășurat, miercuri, 29 martie, 64 de percheziții de pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Au avut loc percheziții la Garda Naționala de Mediu Botoșani, Agentia pentru Protecția Mediului Botoșani, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, primăriile orașelor Darabani, ștefănești, Bucecea, Botoșani si la șase primarii de comună, toate din Botoșani.

Procurori și ofițeri anticorupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – octombrie 2022, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor controale la agenți economici și unități administrativ – teritoriale, pe linie de protecție a mediului.

În cursul zilei de 29 martie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat percheziții domiciliare în 64 locații, situate pe raza județelor Botoșani, Suceava și Iași, din care 21 la sedii ale unor instituții publice, restul la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Surse judiciare au detaliat că este vorba despre numeroase fapte de luare de mită pretins comise de către comisari de mediu, ce încasau bani nelegali pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Potrivit unor informații, firmele care aruncau deșeuri pe câmp și administrațiile locale ar fi fost iertate de sancțiuni dacă dădeau mită, fiind vorba de sume cuprinse între 300 șI 2.000 de lei.Perchezițiile îi vizează și pe primarii din mai multe comune. De asemenea, există suspiciuni ca s-ar fi dat mită pentru autorizații de mediu pentru societăți diverse, de la centre de reciclare la spălătorii auto. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …