Friday , April 26 2024

Gheorghe Flutur, ales prim-vicepreședinte al PNL cu un număr impresionant de voturi

Bogdan Gheorghiu, deputat PNL de Suceava și ministrul Culturii a fost ales  vicepreședinte politic al partidului

Gheorghe Flutur, liderul PNL Suceava, a fost ales  duminică la Consiliul Naţional al partidului în funcția de prim-vicepreşedinte Politici Publice.

La ședința de duminică au participat aproximativ 2.000 de membri ai PNL, președintele Consiliului Județean Suceava obținând cel mai mare număr de voturi , 1.674.

Ceilalți trei prim vicepreședinți aleși sunt  Iulian Dumitrescu – prim-vicepreşedinte Mediu de Afaceri, Societate Civilă – care a obținut 1.620 de voturi, Lucian Bode – prim-vicepreşedinte Strategii Politice – 1.551 de voturi și Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale – 1.107 voturi.

La finalul numărării voturilor pentru toate funcţiile din Biroul Executiv, va fi prezentată lista integrală a membrilor acestuia.

Liderul organizației județene Suceava a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susține ceea ce el a numit a fi o „profesionalizarea partidului”, în opinia sa acest lucru trebuie să fie o prioritate.

„Îmi pun la dispoziție buna credință, experiența și tot ce am acumulat în acești ani pentru a face o echipă unită. Politici publice înseamnă expertize, mai ales pentru programul de guvernare. Haideți să facem comisiile de specialitate, dar să le facem funcționale, nu doar pe hârtie. Și acolo să chemăm toți membrii Partidului Național liberal să se simtă utili. Cel mai rău lucru este senzația de inutilitate a unui membru de partid. Și nu trebuie să ne fie frică celor care avem funcții trecătoare că avem oameni foarte buni, cu expertiză în aceste laboratoare de idei și de soluții. Profesionalizarea partidului trebuie să fie o prioritate care de mâine dimineață să intre în funcțiune. Doamne ajută și gândul cel bun”, a declarat Gheorghe Flutur.

În discursul susținut în cadrul ședinței de duminică a Consiliului Național al PNL, el a spus că își va pune la dispoziție toată experiența politică și administrativă acumulată în cele trei mandate de senator, trei mandate de președinte de Consiliu Județean, prim-vicepreședinte și secretar general al PNL.

Gheorghe Flutur care a candidat la una din cele patru funcții de prim-vicepreședinte al PNL (politici publice), l-a felicitat pe Florin Cîțu pentru câștigarea alegerilor, i-a mulțumit „președintelui Ludovic Orban” și reluat apelul la unitate și la o „amnistie” a vorbelor grele spuse în campania internă care a precedat alegerile pentru funcția de președinte al PNL. „Am să fac un apel. Am vorbit ieri de la acest microfon de o amnistie a vorbelor grele spuse în această campanie. Și vreau să întind eu o mână colegilor noștri din echipa lui Ludovic Orban. Și apelul la unitate, solidaritate, iertare și să mergem și să ne respectăm ca un mare partid liberal trebuie să pornească de la cei care au câștigat. Voi fi un susținător al echilibrului și al respectării valorilor”, a spus Gheorghe Flutur.

Bogdan Gheorghiu, deputat PNL de Suceava și ministrul Culturii – vicepreședinte politic

Lista celorlalți membri aleși duminică în conducerea PNL:

Secretar general: Dan Vîlceanu

Vicepreședinții pe domenii:
Robert Sighiartău – vicepreședinte pe politică externă și afaceri europene
Nicolae Ciucă – vicepreședinte Apărare și siguranță națională
Florin Roman – vicepreședinte administrație, ordine publică și siguranța cetățeanului
Gheorghe Falcă – vicepreședinte fonduri europene și dezvoltare regională
Alin Tișe – vicepreședinte justiție și drepturi cetățenești;
Virgil Popescu – vicepreședinte buget, politici fiscale, economie, energie și mediu de afaceri;
Cristian Bușoi – vicepreședinte sănătate;
Daniela Cîmpean, președinte Consiliul Județean Sibiu – vicepreședinte muncă, familie și protecție socială;
Sorin Cîmpeanu – vicepreședinte educație și cercetare;
Alexandru Muraru, președintele filialei PNL Iași – vicepreședinte cultură, culte, minorități;
George Stângă, președinte PNL Galați – vicepreședinte agricultură, dezvoltare rurală și industrie alimentară;
Mircea Fechet – vicepreședinte mediu, ape și silvicultură;
Alin Nica, președintele CJ Timiș – vicepreședinte infrastructură de transport;
Pavel Popescu – vicepreședinte comunicații, societate informațională și digitalizare;
Adrian Cosma, președinte PNL Satu Mare – vicepreședinte tineret și sport;
Alina Gorghiu – vicepreședinte drepturile omului, protecția minorităților etnice, religioase și a grupurilor vulnerabile de orice natură;
Monica Anisie – vicepreședinte pentru românii de pretutindeni.

Vicepreședinți politici: Cristian Băcanu. Florin Birta (primar Oradea), Cristian Buican, Ciprian Ciucu (președinte PNL București), Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bogdan Huțucă, Eugen Pîrvulescu, Dragoș Soare, Vetuța Stănescu, Ștefan Stoica, Costel Șoptică, Eugen Țapu Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu și Cristian Tuță.

Vicepreședinți pe regiuni:

Vicepreședinte Nord-Est – Nelu Tătaru;

Vicepreședinte Nord- Vest – președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan;
Vicepreședinte Centru – Ciprian Dobre;
Vicepreședinte Vest – Marcel Vela;
Vicepreședinte București – Ilfov – președinte CJ Ilfov, Hubert Thuma;
Vicepreședinte Sud – Vest – Gigel Știrbu;
Vicepreședinte Sud-Est – prefect Constanța, Silviu Coșa;
Vicepreședinte Sud – Ciprian Pandea.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …