Saturday , April 27 2024

Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră la Brodina pentru prinderea unor contrabandiști care au scăpat fugind în Ucraina

Miercuri, 27 octombrie a.c., în jurul orei 02.00, un echipaj al poliției de frontieră din Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat  mai multe colete voluminoase, spre interiorul țării.

Politistii de frontiera au acționat pentru reținerea persoanelor, iar în momentul în care aceştia au observat oamenii legii, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

În vederea reţinerii contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, care ulterior au comunicat că pe direcţia respectivă au descoperit, pe teritoriul ucrainean, şapte baxuri cu ţigări.

La fața locului, pe partea românească, au fost descoperite 25 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.490  pachete cu țigări, de proveniență Duty Free.

Țigările  în valoare de  146.000  lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Vezi si

 Bărbat din Șcheia, lăsat fără un telefon de 1.500 de euro de doi escroci  care l-au păcălit ”ca la carte”

Joi dimineață,  la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a prezentat  un bărbat de 31 …