Tuesday , May 14 2024

Flutur: După ninsorile abundente din ultimele zile, întregul județ „este de poveste”. Gradul de ocupare al pensiunilor este deja de 100%

Președintele Consiliului Județeann Suceava a mobilizat Serviciul Public SALVAMONT Suceava pentru a fi pregătit să intervină la capacitate maximă în această perioadă în care numărul de turiști din județ a crescut foarte mult. De asemenea, șeful administrației județene a declarat că a solicitat și Inspectoratului Județean de Poliție și Polițiilor locale să se implice în fluidizarea traficului rutier, în special pe DN 17. În majoritatea zonelor județului gradul de ocupare al unităților de primire turistică este deja de 100%, același procent fiind preconizat a se menține și în perioada Anului Nou.

În condițiile creșterii numărului de turiști și având în vedere ninsorile din ultima perioadă, Consiliul Județean Suceava a făcut o analiză pentru a se asigura că Serviciul SALVAMONT este pregătit să intervină în orice moment.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a mobilizat Serviciul Public SALVAMONT Suceava pentru a fi pregătit să intervină la capacitate maximă în această perioadă în care numărul de turiști din județ a crescut foarte mult.
Gheorghe Flutur a spus că după ninsorile abundente din ultimele zile întregul județ „este de poveste”, în Bucovina venind un număr foarte mare de turiști. În majoritatea zonelor județului gradul de ocupare al unităților de primire turistică este deja de 100%, același procent fiind preconizat a se menține și în perioada Anului Nou.

”În acest context am discutat cu reprezentanții SALVAMONT Suceava despre modul de intervenție în perioada următoare, având în vedere că stratul de zăpadă din județ a crescut semnificativ în ultimele zile. Peisajele de poveste din Bucovina a atras un număr foarte mare de turiști, motiv pentru care trebuie să fim pregătiți pentru a interveni în cazul în care se impune acest lucru”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

În momentul de față în județ sunt deschise pârtiile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Cârlibaba, Serviciul SALVAMONT Suceava fiind pregătit să intervină în toată zona montană. Salvatorii montani sunt pregătiți pentru a oferi informații și recomandări turiștilor, precum și pentru a interveni în situații de urgență.

Având în vedere că stratul de zăpadă a crescut considerabil, Serviciul SALVAMONT transmite turiștilor să consulte și să țină cont de recomandările specialiștilor, cu atât mai mult cu cât este posibil ca în perioada următoare, având în vedere căderile masive de zăpadă și variațiile de temperatură, să fie emise avertizări cu privire la riscul de avalanșă.

De asemenea, șeful administrației județene a declarat că a solicitat și Inspectoratului Județean de Poliție Județean și Polițiilor locale să se implice în fluidizarea traficului rutier, în special pe DN 17.
”Este un drum pe care se circulă foarte greu, bară la bară și am solicitat prezența polițiștilor, în special în intersecții, în stațiunile turistice Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, unde este nevoie de fluidizarea traficului. Și din acest motiv am solicitat prezență sporită a poliției rutiere și poliției locale”, a spus Gheorghe Flutur.

Acesta a solicitat și ca turiștilor să le fie prezentate rutelor rutiere alternative în cazul în care traficul devine aglomerat, cum ar fi Moldovița – Palma sau ruta pe Valea Bistriței.

”Județul Suceava a fost plin de turiști în perioada Crăciunului, iar pensiunile sunt pregătite să își primească oaspeții și de Anul Nou. Din ceea ce știm pensiunile din județ sunt bine organizate, oferind un program complet de Revelion, multe având incluse și programe cu obiceiuri și tradiții din Bucovina. Un grad de ocupare cu turiști de 100% reprezintă un barometru că în județul Suceava sunt servicii de calitate și că programele de promovare a “Crăciunului în Bucovina”, după 12 ani de la debut, își fac simțit efectul”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava. (O.S.)

Vezi si

Şanse nule ca electrificarea căii ferate Dărmănești – Vicșani să înceapă anul acesta

 Săptămâna începe rău pentru CFR, cel puțin la Suceava. Licitația pentru electrificarea căii ferate de …