Friday , April 26 2024

Flăcău de 16 ani, beat, la volanul unui BMW, urmărit de poliție de la Rădăuți până la Dornești

Vineri, 5 iunie, echipajul din cadrul Poliției Rădăuți – Compartimentul Rutier, a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca BMW, care se deplasa pe str. Calea Cernăuți, din direcția Rădăuți-Dornești, conducătorul auto neconformându-se și continuându-și deplasarea în viteză către Dornești.

Polițiștii au urmărit autoturismul în cauză, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar cu sprijinul echipajului de poliție din cadrul SPR3 Marginea, s-a reușit blocarea autoturismului după circa 6 km, pe raza localității Dornești, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe acostamentul din partea stângă a carosabilului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale la autoturism.

La volan se afla M. Cristian, de 16 ani, din Dornești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. De asemenea, a rezultat faptul că autoturismul marca BMW aparține părinților minorului, de la care acesta l-a sustras cu scopul de a se deplasa pe drumurile publice, profitând de faptul că aceștia sunt plecați din localitate.

Băiatul a fost testat la fața locului, la ora 01.56, cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o concentrație de 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „furt în scop de folosință”.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …