Saturday , April 27 2024

Elevi de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare

Etapele județene ale olimpiadelor școlare s-au desfășurat pe toată perioada lunii martie și mai sunt foarte puține discipline la care urmează să se organizeze compețiții la acest nivel. Din luna aprilie, de săptămâna viitoare, olimpicii care au ocupat locuri fruntașe la nivel județean vor susține etapele naționale ale olimpiadelor școlare. Printre aceștia se numără și elevi de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, care au obținut rezultate foarte bune la nivel județean și vor concura cu cei mai buni elevi din țară.

Naomi Filimon

Naomi Filimon, elevă în clasa a IX-a A, îndrumată de prof. Andreea-Anca Brăescu, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă. Profesorii săi o descriu ca o elevă entuziastă, cu o voință puternică și un talent înnăscut pentru învățarea limbilor străine.

Trei elevi s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei din aria curriculară Tehnologii. Bitere Mario Sebastian – Domeniul Economic, administrativ, comerț – clasa a XI-a (profesori îndrumători: Hagiu Luminița, Sfichi Florentina Elena, Cheaburu Carmen Constanța), Viziteu Estera – Domeniul Economic, administrativ, comerț – clasa a XII-a (profesori îndrumători: Hagiu Luminița, Șomîtcă Alina, Reindl Alexandra), Galațan Teodora – Domeniul Turism și alimentație – clasa XII-a (profesori îndrumători: Reindl Alexandra, Cheaburu Carmen Constanța, Andrieș Andreea Claudia, Panaite Liliana, Apetrei Niculina).

Mario Bitere

Mario Bitere se consideră un tânăr cu o perseverență aparte, pasionat de contabilitate, care nu renunță până nu își atinge obiectivele.

Estera Viziteu

Estera Viziteu spune că pune mult suflet în ceea ce face, este ambițioasă și își dorește să ajungă pe locul I, astfel că depune tot efortul necesar pentru a-și îndeplini visul.

Teodora Galațan

Teodora Galațan se descrie ca fiind puțin timidă, dar luptătoare și încrezătoare și îi place să fie independentă, să bifeze cât mai multe realizări.

Etapa națională a Olimpiadei de Limba Spaniolă va avea loc pe 26-30 aprilie, la Iași, iar Olimpiada Națională din aria curriculară Tehnologii, care cuprinde 13 competiții, va avea loc tot pe 26-30 aprilie, în județele Arad, Argeș, Bihor, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Mureș, Satu Mare, Vaslui și Tulcea. (O. N.)

 

Vezi si

UPDATE: Doi bărbați au murit după ce au intrat cu un motoscuter într-un podeț, la Dolhasca

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, pe raza satului Budeni – …