Friday , April 26 2024

Doi elevi de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, confirmați cu COVID

Buletinul informativ transmis de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în cursul zilei de joi cuprinde două cazuri de COVID, ambii elevi la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava. Nu au fost raportate cazuri de infectare în rândul angajaților din sistemul de învățământ.

În urma depistării cazurilor, nu s-a impus suspendarea cursurilor în format fizic la nicio clasă de liceu.

Cursurile în format fizic se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, la apariția unui caz confirmat de COVID într-o grupă de preșcolari sau o clasă primară, iar în cazul claselor de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal decizia suspendării se ia la apariția a două cazuri confirmate.  (O. N.)

 

 

Vezi si

Ordin de protecție emis împotriva unei femei de 54 de ani care și-a lovit și amenințat mama de 81 de ani

Joi seara, la ora 20.00, polițiștii din Marginea au fost sesizați de către o femeie …