Friday , April 26 2024

Contractele pentru documentația A7 Pașcani-Suceava-Siret au fost prelungite cu un an de zile

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prelungit până în septembrie 2023 contractul încheiat pentru realizarea documentației aferente tronsoanelor pentru Autostrada Pașcani – Suceava – Siret. Practic, după cum arată un raport al CNAIR, nu mai puțin de șase acorduri au fost încheiate cu asocierea firmelor Search Corporation și Egis. Pe lângă prelungirea contractelor cu aproape un an de zile, firmele au obținut și valori mai mari. Miza este obținerea finanțării europene pentru lucrări prin Programul Operațional Transport 2021-2027, iar CNAIR să poată începe procedura de licitație pentru execuție până la sfârșitul anului.

Pe data de 6 august 2020 s-a finalizat analiza ofertelor de la licitațiile au avut loc pe 23 martie în vederea realizării studiului de fezabilitate și al proiectului tehnic pentru – ceea ce la acea vreme se considera a fi doar – „drumul expres de la Siret la Suceava și pentru cel de la Suceava la Pașcani”. Chiar dacă ulterior analizele multicriteriale au reliefat că pe tronsonul Pașcani-Suceava este fezabilă construirea unei autostrăzi iar pe porțiunea de la Suceava până la Iacobești a tronsonului de la Suceava la Siret de asemenea poate fi realizată o autostradă, documentațiile nu au fost finalizate nici până azi. Durata unui contract este de 24 luni, din care 14 pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și 6 pentru întocmirea proiectului Tehnic de Execuție. Alte 4 luni sunt prevăzute pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procedurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene. Din fericire, nu au fost formulate contestații în termen care să prelungească data semnării contractului și, prin urmare, la data de 8 septembrie 2020, la Siret, în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, directorul de atunci al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniță a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectării viitoarei autostrăzi A7 pe tronsoanele de la Siret la Suceava și de acolo, mai departe, spre Pașcani. Contractul de servicii între CNAIR și asocierea firmelor Asocierea firmelor Search Corporation (leader), EGIS ROMANIA și Egis International SAS a fost semnat într-o atmosferă optimistă, cel puțin așa se lăsa a se crede la acea vreme.

Asocierea firmelor respective a subcontractat circa 40% din serviciile care trebuiau a fi realizate pentru a întocmi documentațiile iar potrivit datelor de pe SEAP/SICAP numele subcontractanților declarați și anume și ponderea în cuprinsul contractului sunt: GEOTEC CONSULTING S.R.L. (0,53%), PROSPECT TECHNICAL STUDIES (19,24%), INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE VASILE PARVAN (3,73%), EPC – CONSULTANTA DE MEDIU S.R.L. (4,64%), Carmen Geoproiect (9,56%), DANAVI (0,85%) și PROTELCO S.A. (10%).

Reamintim că proiectul tronsoanelor de la Pașcani la Suceava și de la Suceava la Siret s-a născut foarte greu, după multe discuții care adeseori nu se lăsau cu concluzii optimiste. În vreme ce alte licitații pentru studiile de fezabilitate și proiectele t5ehnice ale celorlalte tronsoane de drum expres de la Pașcani la Ploiești (conform Master Planului era vorba de DX5, nu de A7) și devenit ulterior autostradă erau finanțate și licitate dinainte de anul centenar, Suceava nu a prins așa ceva.

Abia pe data de 23 aprilie 2020 au avut licitațiile loc pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic ale (tronsonului) de drum expres Pașcani-Suceava și, respectiv Suceava-Siret, licitații la care a fost înregistrată o concurență acerbă. Criteriul de atribuire al contractelor la cele două licitații este „cel mai bun raport calitate – preț”, în care componenta financiară are o pondere de numai 40% din punctajul la licitație iar patru oferte depuse din partea unor asocieri de firme autohtone și străine s-au înscris la cele două licitații pentru studiile la tronsoanele de drum expres de la Siret la Pașcani.

Între altele, pentru tronsonul de 60 de kilometri dintre Pașcani – Suceava, proiectantul trebuie să realizeze peste 9.000 de metri liniari de foraje geotehnice, iar pentru tronsonul de 41 de kilometri de la Suceava la Siret peste 7.000 de metri liniari. După cum se vede, „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Finalul de 2020 a venit cu scuza contextului pandemic iar la fel s-a petrecut mai cu seamă în prima parte a lui 2021. Pe de o parte, devenea tot mai clar că tronsoanele de autostradă (între timp se clarificase prin analize multicriteriale că de la Ploiești la Pașcani nu va fi doar drum expres) vor fi finanțate mai repede, poate chiar prin PNRR. De altfel, anul 2022 a venit cu confirmarea acestui lucru, ba chiar și cu vești bune în privința licitațiilor pentru derularea lucrărilor.

Asta în vreme ce pentru cele două tronsoane de la Suceava spre Pașcani, respectiv Siret abia se concretiza că vor fi – în cea mai mare parte – la nivel de autostradă, nu de drum expres. La început de 2022 situația era încă una dificilă: din cauza conflictului din Ucraina, autoritățile centrale au înțeles în sfârșit ce bine era dacă aveam deja o autostradă până la Siret, dar nu același lucru înțelegeau și firmele.

Confruntate cu o penurie de salariați și de utilaje necesare în raport cu volumul contractelor, aproape că era o fericire că nu le-au reziliat cum s-a întâmplat la un tronson de pe autostrada Bacău-Brașov și cum, ulterior, avea să se întâmple cu un tronson de la Vatra Dornei la Suceava al viitoarei autostrăzi a Nordului. În felul acesta se poate explica de ce au fost necesare, periodic, atât de multe contracte de prelungire a termenului pentru realizarea documentației pentru A7 între Pașcani și Siret. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

 Bărbat din Șcheia, lăsat fără un telefon de 1.500 de euro de doi escroci  care l-au păcălit ”ca la carte”

Joi dimineață,  la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a prezentat  un bărbat de 31 …