Friday , April 26 2024

Consolidări în Zona de Agrement Tătărași, în urma unor alunecări de teren 

 Primăria municipiului Suceava a făcut demersurile pentru realizarea unor lucrări de consolidare în Zona de Agrement Tătărași, acolo unde au apărut alunecări de teren.

„Din păcate, avem o problemă în Zona de Agrement Tătărași, unde este o alunecare de teren. Au fost afectate o parte din trotuare inclusiv până la iazul 2, acolo unde era montat foișorul destinat activităților culturale, pe care am fost nevoiți să-l scoate din apă și să-l montăm în partea de sus”, a declarat miercuri primarul Ion Lungu.

Edilul a anunțat că au fost demarate pregătirile pentru a trece la lucrări de reabilitare acolo ca să consolideze o porțiune din malul care a alunecat, pentru că zona de agrement trebuie să fie pusă din nou în condiții de siguranță. „Am emis deja certificatul de urbanism să facem documentația necesară pentru studiu topografic, geotehnic, studiu de fezabilitate, în așa fel încât să trecem la lucrări de reabilitare acolo, să consolidăm o porțiune din malul care a alunecat pentru că zona de agrement este foarte frumoasă și să se desfășoare lucrurile acolo în condiții de siguranță”, a spus primarul Ion Lungu.

Din câte se pare, certificatul de urbanism a fost emis încă pe data de 26 aprilie, însă pe site-ul Primăriei, deși se precizează că este vorba despre „strada Parcului”, nu se face niciun fel de referire la denumirea lucrării pentru care se emite respectivul certificat de urbanism, fiind probabil o măsură de a nu incita spiritele înainte de Paști. Potrivit celor publicate pe SEAP, Primăria Suceava a contractat, miercuri, 5 mai, serviciile de realizare a unui studiu geotehnic și a unui studiu topografic, precum și a studiului de fezabilitate care se face pe baza celorlalte două studii de teren precedente contra sumei de 12.500 lei fără TVA de la societatea Topgeosys.

Potrivit istoricului SEAP – mediul cu date din vechiul sistem electronic de achiziții – la licitația organizată de Primăria Suceava în prima parte a anului 2016 pentru amenajarea zonei de agrement Tătărași s-au prezentat nu mai puțin de opt ofertanți, toți fiind „operatori unici”. Șase dintre aceștia au fost din județul Suceava, unul din Botoșani și altul din Sibiu. Prin urmare nu au venit asocieri, însă au putut veni cu subcontractanți pe care nu au fost obligați să îi declare în baza reglementărilor de la acea vreme (licitația organizată în aprilie 2016, când era în vigoare OUG nr. 34/2006 iar Legea nr. 98/2016 intrase în vigoare la o lună și ceva după organizarea licitației; de altfel, întreaga documentație pentru licitație a fost realizată pe baza reglementărilor anterioare Legii nr. 98/2016) și a modului de organizare a vechii platforme naționale de licitații electronice. Cel puțin subcontractanții nu se regăsesc în istoricul SEAP.

Au fost numeroase cereri de clarificări și inclusiv o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Abia în noiembrie 2016 a fost atribuită lucrarea (criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”) către societatea botoșăneană Victor Construct SRL pentru suma de 5.185.463,01 lei fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor trebuia să fie de un an de zile de la data emiterii ordinului de începere. Amenajarea zonei de agrement Tătărași – potrivit celor specificate în fișa de date a achiziției care făcea trimitere la cele specificate conform caietului de sarcini – avea următoarele obiecte: amenajări pe apă, dotări fond construit, amenajări spații verzi, amenajare alei și poteci, amenajări împrejmuiri, dotări-sport, iluminat stradal și decorativ, dotări-locuri de joacă copii și amenajări pentru protecția mediului. Prin urmare, nimic despre eventuale lucrări de consolidare necesare în zonă (s.n.). Valoarea estimată totală a achiziției a fost, la vremea aceea, în sumă de 7.710.683,45 lei fără TVA din care 587.143,45 lei fără TVA reprezintă cheltuieli „diverse și neprevăzute”, în pondere de 8,5 % din valoarea estimată fără cheltuieli „diverse si neprevăzute” și fără organizarea de șantier.

Desigur, exista și prevederea – regăsită, de altfel, în mai toate fișele de date ale achizițiilor de atunci – conform căreia valoarea aferentă procentului de diverse și neprevăzute va fi decontată doar dacă apar cheltuieli cu lucrări care pot fi incidente. (D.P.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …

2 comments

  1. Prețul cel mai scăzut… asta spune totul.
    no comment

  2. De ce a dat locuri de casa tinerilor in acea zona daca sunt alunecari de teren?
    Cine ii va despagubi cand le vor aluneca casele?!?