Saturday , April 27 2024

Bărbat strivit de un copac, salvat după o operație complexă efectuată la Spitalul Clinic Județean Suceava

Joi, 25 ianauarie, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava a ajuns un bărbat grav rănit după ce un copac a căzut peste el în pădure.

Conform dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Suceava, bărbatul, politraumatizat prin strivire, era conștient și cooperant, iar după stabilizare și efectuarea investigațiilor în UPU, medicii au descoperit, pe lângă multiple fracturi costale, și o ruptură de arteră axilară și tromboză de arteră subclavie, soldate cu sângerare activă și ischemia acută a membrului superior stâng.

Au fost anunțați medicii din  garda de chirurgie vasculară, care au venit rapid de la domiciliu și pacientul a fost dus în sala de operatie. Interventia a constat în refacerea fluxului arterial prin bypass subclavio-brahial și a durat 4 ore.

Echipa operatorie a fost formată din chirurgii vasculari dr. Marin Sapaniuc, dr Simona Silistru, medic anestezist dr. Lilian Drăgoi și asistenți de la blocul operator Luiza Onica și Sabina Fartusnic.

”O afecțiune cu potențial rapid letal a fost rezolvată printr-o mobilizare multidisciplinară exemplară. Evolutia pacientului este favorabilă până la acest moment”, a mai transmis dr. Dan Teodorovici.

Conform cercetărilor efectuate de polițiști, în cursul zilei de 25 ianuarie 2024, C. Mihai și G. Ionuț s-au deplasat  în pădurea proprietate personală a lui G. Ionuț, situată pe raza localității Românești, comuna Grănicești,  pentru a toaleta un copac care împiedica creșterea celorlalți.  În timp ce G. Ionuț a tăiat cu drujba copacul de la nivelul inferior, din cauza poziționării greșite,  o creangă  l-a lovit pe acesta în zona umărului stâng și coastelor.

Celălalt bărbat, C. Mihai, a declarat  că din cauza condițiilor drumului forestier, l-a transportat pe G. Ionuț, cu un atelaj hipo până în centrul localității Iacobești, pentru a fi preluat de un echipaj medical.   (O.S.)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …