Thursday , May 16 2024

Activistul de mediu Daniel Bodnar a revenit în țară și este hotărât să-și reia activitatea

Bodnar mai are nevoie de terapie de recuperare, dar este optimist că în curând va merge din nou n acesta a mulțumit tuturor celor care au fost alături de el în această perioadă grea

Activistul de mediu Daniel Bodnar a anunțat marți seara, prin intermediul rețelelor de socializare, că a revenit în România după două luni, perioadă în care a fost internat la o clinică din Germania unde a fost operat și a făcut apoi terapie, după ce la sfârșitul lunii ianuarie a fost grav rănit într-un accident rutier, ce a avut loc în comuna Sucevița.

”Am fost operat în data de 20 ianuarie la Iași. După opt zile aveam dureri foarte mari la coloană, piciorul arăta foarte rău și am ales în ultima secundă un transfer în străinătate, în Germania. Acolo, după ce mi s-a efectuat un RMN și văzând durerile pe care le am la coloană au decis că trebuie să îmi facă încă o operație pentru că apăsau două vertebre pe măduvă și riscam să îmi producă o pareză. Au fost dureri groaznice. Astăzi, picioarele mele au simț până în vârful degetelor. Pot să le mișc puțin. Am început terapia. Echipa medicală din România este alături de mine, iar toată lumea este optimistă. Cred că în curând voi fi pe picioarele mele, mă lupt din toate puterile pentru asta, zi și noapte fac contracții, încerc să pun mușchii în mișcare, ajut organismul să lupte. Vreau să revin alături de familia mea, sănătos, dar și alături de băieți, nu vreau să abandonăm lupta”, a spus  marți seara Daniel Bodnar într-un live pe Facebook.

Acesta a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost alături de el în această perioadă grea și l-au ajutat atât moral, cât și financiar. ”Au trecut două luni și jumătate de la accidentul din Sucevița, un accident groaznic. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținerea de care ați dat dovadă, pentru faptul că ați fost alături de mine când mi-a fost cel mai greu. În momentele grele realizezi ce înseamnă să ai în spate o comunitate de oameni atât de frumoasă. Oameni care m-au susținut și la bine, dar m-au susținut și când mi-a fost greu”, a completat Daniel Bodnar.

Reamintim că Daniel Bodnar a fost rănit în urma unui accident de mașină, petrecut luni noaptea, 18 ianuarie, fiind pasager pe locul din față într-o mașină condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi. Accidentul a avut loc în comuna Sucevița,. În urma anchetei Poliției s-a constatat că șoferul a pierdut controlul mașinii, a intrat în acostamentul drumului, a ricoșat într-un gard și s-a răsturnat în șanț. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Flutur cere urgentarea lucrărilor de modernizare a drumurilor naționale din județ, în special a celor care duc spre Ucraina

La solicitarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, o comisie de la Ministerul Transporturilor, în …