Saturday , April 27 2024

A fost semnat contractul de construire a heliportului de la Câmpulung Moldovenesc. Va fi gata în 18 luni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat joi, 14 septembrie, contractul de încredințare a lucrărilor de construcție la un punct de operare aeronautică la Câmpulung Moldovenesc, unde câștigătoarea licitației a fost asocierea firmelor sucevene GENERAL CONSTRUCT SRL și LOIAL IMPEX SRL.
Gheorghe Flutur și Viorel Nuțu, administratorul SC General Construct SRL, liderul asocierii care a câștigat contractul pentru realizarea heliportului de la Câmpulung Moldovenesc.
„Ministerul Afacerilor Interne a achiziționat elicoptere de intervenție pentru situații de urgență și unul dintre ele este pregătit să opereze pe raza județului Suceava. CJ Suceava, din surse proprii, a alocat suma de 8,3 milioane de lei pentru amenajarea unei zone în suprafață de 5.500 mp în municipiul Câmpulung Moldovenesc unde va fi construit un hangar pentru adăpostirea elicopterului, o pistă specială pentru elicoptere, birouri pentru administrarea punctului, dotarea cu instalații speciale și împrejmuiri. Contractul are un termen de 18 luni, 5 pentru proiectare și 13 pentru execuție, iar încredințarea se face în baza unei licitații care a avut loc”, a explicat Gheorghe Flutur.
Conform acestuia, elicopterul urmează să deservească cu prioritate zona de munte a județului Suceava, zone izolate, greu accesibile și unde e nevoie de scurtarea timpului de deplasare a pacienților.
Terenul pe care va fi construit punctul de operare aeronautică a fost pus la dispoziție de Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.
”Proiectul are toate avizele și intră în linie dreaptă pentru execuție”, a mai precizat președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …