Friday , April 26 2024

387 de absenți și 26 de situații speciale la simularea primei probe a Evaluării Naționale

”Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 26 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale (cu prelungirea timpului de lucru de 1-2 ore pentru 9 elevi, cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și susținerea probei într-o sală separată pentru 5 elevi și cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și asigurarea unui interpret mimico-gestual pentru 12 elevi)”, a informat purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Cezar Anuței.

Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, sesiunea 2021. La această probă au fost prezenți 4.977 elevi din cei 5.364 înscriși.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis și niciun candidat nu a fost eliminat. Au fost înregistrate 26 de situații speciale, în baza solicitărilor elevilor de a prelungi timpul de lucru al elevilor sau de a susține proba într-o sală separată.

”Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 26 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale (cu prelungirea timpului de lucru de 1-2 ore pentru 9 elevi, cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și susținerea probei într-o sală separată pentru 5 elevi și cu prelungirea timpului de lucru de 1 oră și asigurarea unui interpret mimico-gestual pentru 12 elevi)”, a informat purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Cezar Anuței.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

A doua probă, la disciplina matematică, are loc marți, cu începere la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Rezultatele obținute de elevi la simularea națională vor fi comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. (O. NUȚU)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …