Alte stiri
Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură
acum 18 mins
10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate
acum 24 mins
1.307 cazuri noi de Covid au fost raportate de autorități în ultimele 24 de ore, după realizarea a puțin peste 16.000 de test, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În același interval de timp au fost înregistrate 85 de decese de covid, ceea ce duce bilanțul negru al pandemiei la 28.194 de morți. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.087, dintre acestea 1.277 fiind internate la ATI. Sâmbătă, nici un județ nu mai apare în scenariul roșu, potrivit statisticii oficiale.
In judetul Suceava au fost inregistrate 18 noi cazuri de imbolnaviri COVID, bilantul imbolnavirilor in judet de la inceputul pandemiei urcand astfel la 23. 822 de cazuri.
Buletinul de presa:
Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.056.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 992.605 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 20537 | 36 | 2,03 |
2. | Arad | 23249 | 23 | 1,86 |
3. | Argeș | 26533 | 57 | 1,36 |
4. | Bacău | 25664 | 32 | 1,09 |
5. | Bihor | 28393 | 41 | 2,07 |
6. | Bistrița-Năsăud | 11583 | 12 | 1,36 |
7. | Botoșani | 13885 | 23 | 0,82 |
8. | Brașov | 42848 | 44 | 1,76 |
9. | Brăila | 12966 | 20 | 1,32 |
10. | Buzău | 12231 | 17 | 1,01 |
11. | Caraș-Severin | 10925 | 20 | 1,88 |
12. | Călărași | 9838 | 9 | 1,02 |
13. | Cluj | 56142 | 88 | 2,52 |
14. | Constanța | 42209 | 37 | 1,58 |
15. | Covasna | 8232 | 0 | 1,95 |
16. | Dâmbovița | 22127 | 29 | 0,89 |
17. | Dolj | 26064 | 16 | 1,08 |
18. | Galați | 26963 | 20 | 1,46 |
19. | Giurgiu | 10795 | 8 | 1,15 |
20. | Gorj | 9103 | 4 | 0,43 |
21. | Harghita | 7948 | 21 | 1,17 |
22. | Hunedoara | 22432 | 24 | 1,59 |
23. | Ialomița | 10584 | 14 | 1,19 |
24. | Iași | 41687 | 23 | 1,01 |
25. | Ilfov | 44283 | 68 | 2,52 |
26. | Maramureș | 20102 | 6 | 0,46 |
27. | Mehedinți | 8070 | 17 | 1,06 |
28. | Mureș | 23298 | 52 | 1,76 |
29. | Neamț | 18340 | 26 | 1,16 |
30. | Olt | 14254 | 8 | 1,09 |
31. | Prahova | 33970 | 80 | 1,71 |
32. | Satu Mare | 12802 | 18 | 0,90 |
33. | Sălaj | 10696 | 13 | 1,53 |
34. | Sibiu | 25715 | 21 | 1,82 |
35. | Suceava | 23822 | 18 | 0,41 |
36. | Teleorman | 13364 | 18 | 1,50 |
37. | Timiș | 53415 | 46 | 1,89 |
38. | Tulcea | 8194 | 9 | 1,07 |
39. | Vaslui | 15703 | 17 | 0,61 |
40. | Vâlcea | 16046 | 28 | 1,34 |
41. | Vrancea | 10394 | 26 | 0,95 |
42. | Mun. București | 180156 | 132 | 2,86 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe |
1010* |
86 | |
TOTAL | 1.056.572 | 1.307 |
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 209 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
1 | ALBA | 3 |
2 | ARAD | 13 |
3 | ARGEŞ | 16 |
4 | BACĂU | 5 |
5 | BIHOR | 2 |
6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 1 |
7 | BOTOŞANI | 6 |
8 | BRĂILA | 0 |
9 | BRAŞOV | 4 |
10 | BUZĂU | 8 |
11 | CĂLĂRAŞI | 1 |
12 | CARAŞ-SEVERIN | 2 |
13 | CLUJ | 10 |
14 | CONSTANŢA | 2 |
15 | COVASNA | 0 |
16 | DÂMBOVIŢA | 2 |
17 | DOLJ | 1 |
18 | GALAŢI | 6 |
19 | GIURGIU | 3 |
20 | GORJ | 2 |
21 | HARGHITA | 3 |
22 | HUNEDOARA | 4 |
23 | IALOMIŢA | 4 |
24 | IAŞI | 3 |
25 | ILFOV | 3 |
26 | MARAMUREŞ | 0 |
27 | MEHEDINŢI | 0 |
28 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 27 |
29 | MUREŞ | 15 |
30 | NEAMŢ | 9 |
31 | OLT | 6 |
32 | PRAHOVA | 9 |
33 | SĂLAJ | 3 |
34 | SATU MARE | 5 |
35 | SIBIU | 5 |
36 | SUCEAVA | 5 |
37 | TELEORMAN | 5 |
38 | TIMIŞ | 9 |
39 | TULCEA | 1 |
40 | VÂLCEA | 2 |
41 | VASLUI | 0 |
42 | VRANCEA | 4 |
TOTAL | 209 |
Până astăzi, 28.194 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.04.2021 (10:00) – 01.05.2021 (10:00) au fost raportate 85 de decese (36 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.087. Dintre acestea, 1.277 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.376.243 de teste RT-PCR și 897.682 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.111 teste RT-PCR (4.628 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.483 la cerere) și 5.327 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 28.517 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.074 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.160 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 96 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.393 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 aprilie, 4.276 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 868.180 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …