Wednesday , May 8 2024

170 de infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore în judeţul Suceava, 124 de bolnavi internaţi

170 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în judeţul Suceava, a anunţat joi, 28 iulie, Ministerul Sănătăţii. 124 de bolnavi de COVID sunt în spitalele sucevene, 4 dintre ei la ATI. Peste 9.300 de îmbolnăviri COVID au fost raportate în toată ţara şi 12 decese.

Incidenţa la nivel judeţean este de 1,51 la mia de locuitori.

124 de pacienţi cu COVID sunt internaţi în spitalele din judeţ, 25 dintre ei fiind copii. Numărul bolnavilor de la ATI a crescut la 4.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 9.339 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 463 mai puține față de ziua anterioară. 1822 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 272 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.709 cu 138 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, cu 20 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 253 pacienți internați la ATI, 214 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 611 sunt minori, 607 fiind internați în secții, cu 13 mai mulți față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Până astăzi, 65.935 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 27.07.2022 (10:00) – 28.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (6 bărbați și 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 12 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 9 erau nevaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.347 teste RT-PCR ( 3.356 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.991 la cerere) și 22.818 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.300.548 teste RT-PCR și 10.692.212 teste rapide antigenice.

Vezi si

Artiști cunoscuți concertează mâine, de Ziua Europei, la Suceava. Loredana Groza, cap de afiș

“Suceava are toate motivele să sărbătorească Ziua Europei, pentru că marile transformări prin care a …