Monday , April 29 2024

Zeci de răniți într-un accident de tren în Barcelona

Cel puțin 48 de persoane au fost rănite, cinci dintre ele grav, într-un accident în care a fost implicat un tren de navetiști în Barcelona, a informat vineri serviciul de urgență catalan, relatează cotidianul spaniol El Mundo.train

Accidentul s-a produs în momentul în care trenul intra în gara Francia, din centrul Barcelonei.

Potrivit El Mundo, trenul plecase din localitatea San Vicente Calders (Tarragona) și s-a izbit la ora locală 07:05 de un tampon feroviar amplasat la un capăt de linie din gara Francia, potrivit primelor estimări.
La locul accidentului s-au deplasat șase unități de urgență din cadrul Sistemului de Urgențe Medicale (SEM). Serviciile de protecție civilă au anunțat că a fost activată alerta Ferrocat, planul de urgență feroviară. Ferrocat le-a recomandat locuitorilor din Barcelona să evite gara Francia.
Martori au declarat că garnitura nu a frânat la intrarea în gară şi a lovit tampoanele de la capătul liniei.
Imagini publicate pe reţelele de socializare arată partea din faţă a locomotivei avariată.
Potrivit autorităţilor regionale, cel puţin cinci persoane, inclusiv mecanicul de locomotivă, sunt rănite grav. 18 oameni au fost duşi la spital.

Vezi si

MAI: În perioada 1- 6 mai nu se vor elibera pașapoarte, permise de conducere sau cărți de identitate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reamintește că, luni și marți, serviciile publice comunitare care eliberează permise …