Saturday , April 27 2024

VIDEO. Ce a cumpărat premierul Ciolacu de aproape 100 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, că a fost la cumpărături şi, cu suma de aproape 100 de lei, a luat ce avea nevoie.

„Am fost la cumpărături şi am luat ce aveam nevoie: salată, castraveţi, ceapă şi nişte cartofi, mere, pateu Ardealul şi salam Săsesc, ulei şi zahăr, ouă, iaurt, telemea de oaie şi o bere Ursus – produsă la Buzău… total 93,50 de lei. E drept, am uitat să iau roşii, dar tot mă încadram în 100 de lei! Voi ce #cumpăraţiromâneşte cu 100 de lei?”, a scris Ciolacu pe pagina de Facebook.

În septembrie, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce poate cumpăra cu 100 de lei. “Eu cred că pot cumpăra consistent”, a răspuns atunci Ciolacu. Marcel Ciolacu a participat miercuri la lansarea campaniei “Cumpără Româneşte”, proiect iniţiat şi susţinut de Partidul Social Democrat.

 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …